DIICOT Timișoara a organizat un flagrant pentru a intercepa un transport international de droguri.
Un medic din Arad a fost prins în timp ce ridica stupefiantele. Operațiunea procurorilor timișoreni a dus la capturarea acestuia când lua 20 de kilograme de cannabis.
Din primele informații, drogurile au fost trimise din Spania. Au fost preluate de doctorul arădean, medic ortoped rezident la Spitalul Județean din Arad.
Traseul dorgurilor a trecut prin Timișoara.
„Doi dintre bănuiți au fost depistați în flagrant delict, în municipiul Timișoara, în timp ce ar fi deținut în autoturism 3 colete, conținând 20 de kilograme de canabis (ambalate în mai multe pungi) destinat comercializării, a cărui valoare de piață este de aproximativ 200.000 de euro. Drogurile ar fi fost expediate din Spania și introduse în țară prin intermediul unei firme de curierat”, spun polițiștii de la Antidrog Timișoara.
Ofițerii Antidrog au aflat că următoarea oprire a transportului era Arad. Așa că au organizat un alt flagrant.
„În urma investigațiilor întreprinse, s-a stabilit că persoanele cercetate ar fi urmat să predea întreaga cantitate de drog de risc celei de-a treia, situație în care a fost organizată o nouă acțiune, în cursul căreia aceasta din urmă a fost depistată în flagrant delict, în municipiul Arad, la scurt timp după preluarea drogurilor de la celelalte două”, mai aflăm de la anchetatori.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a 3 persoane, urmând ca, joi, să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.