Diabetul zaharat, caracterizat ca fiind una din principalele boli specifice secolului XXI, se datorează, în principal, câtorva schimbări nocive în ceea ce privește stilul nostru de viață: oboseala, stresul, alimentația haotică. În acest sens, Organizația Mondială a Sănătății are motive serioase de îngrijorare, diabetul putând deveni, până în 2030, cauza principală a deceselor la nivel global.
Într-un interviu, acordat pentru expressdebanat.ro, am întrebat-o pe Cristina Papavă, medic diabetolog în cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, care este media de vârstă la care pacienții descoperă această boală astăzi, comparativ cu două-trei decenii în urmă? Iată, astfel, ce declară medicul: „Acest lucru depinde foarte mult de tipul de diabet. Dacă sunt cu diabet de tip I, aceștia sunt chiar copii, iar dacă este vorba despre diabetul de tip II, de obicei cei peste 50 de ani. Majoritatea pacienților mei sunt cu diabet de tip II și foarte puțini cu diabet de tip I”.
Diferența dintre cele două tipuri de diabet se referă la faptul că „tipul I este numai cu insulină, pacienții au lipsă totală de insulină și sunt tratați numai pe insulină. De obicei, în această categorie intră copiii și tinerii. Iar diabetul de tip II se manifestă, cel mai adesea, la bătrâni”, explică Papavă.
Referitor la modul în care se manifestă diabetul de tip I, față de cel de tipul II, specialistul notează: „Nu este o mare diferență! Regimul e același! Trebuie să respecte anumite reguli. Unii au medicație injectabilă, alții pe cale orală, dar ajung și ceilalți, la un moment dat, să ia insulină. Dacă apare la o vârstă mult mai fragedă, atunci pacientul toată viața urmează un tratament și este mai greu pentru copii decât pentru adulți să respecte un anumit regim alimentar”.
Totodată, medicul punctează că nu există nicio diferență vis-a-vis de regimul alimentar al unui diabetic, comparativ cu cel al unui om sănătos: „Eu consider că toți oamenii ar trebui să țină același regim, chiar dacă au sau nu diabet. Zahărul, mierea de albine – de acestea ar trebui majoritatea oamenilor să se ferească, chiar dacă nu au diabet, însă cei depistați cu diabet, clar, nu au voie să se-atingă de așa ceva. Plus, nu trebuie să mănânci în exces nimic. Mai ales carbohidrați. Mănânci proteină, mănânci o salată, mănânci echilibrat din toate punctele de vedere. Nu se beau sucuri, nu se mănâncă dulciuri foarte multe. Adică guști din toate și nu se-ntâmplă nimic. Însă, real vorbind, la capitolul acesta se exagerează foarte mult”.
Un lucru îmbucurător pentru pacienții depistați cu diabet de tip II se referă la faptul că aceștia au șanse mari să scape de tratament, dacă respectă cu strictețe sfaturile diabetologului. „Diabetul de tip II poate scăpa de tratament, în momentul în care pacientul scapă de obezitate și are o viață cât mai regulată, scade în greutate, doarme cât trebuie, mănâncă cum trebuie. Deci, o viață total sănătoasă! Fără prea mult stres, ajung chiar să scape de tratament. Nu același lucru se-ntâmplă în cazul diabetului de tip I”, concluzionează Papavă.