Dezvoltarea zonei turistice Semenic, mai atractivă! Roller coaster, tiroliană și pârtii noi!

happy female kid have fun on a roller coaster in the park at daytime

Proiectul de pe Semenic al Primăriei Reșița, derulat în parteneriat cu Consiliului Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug, merge mai departe, după i-au fost aduse îmbunătățiri. Noua variantă este mai atractivă și oferă facilități turiștilor și pentru sezonul estival.

Actualizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic a trecut fără probleme în ședința ordinară de miercuri a Consiliului Local Reșița. Inițial, Primăria Reșița, care este lider de proiect, a scos la licitație proiectul tehnic și execuția la finele anului trecut, însă la solicitarea ADR Vest acesta a fost retras de pe platforma de achiziții publice pentru introducerea în studiul de fezabilitate și a activităților de vară.

Noul proiect prevede realizarea unui domeniu schiabil cu peste zece kilometri de pârtii noi, instalație de transport pe cablu de tip telegondolă, cu zece locuri și suport de biciclete, pod peste pârâul Gozna, pentru accesul turiștilor la zona de îmbarcare a telescaunului, instalație pentru înzăpezit artificială, garaj pentru mașinile de bătut zăpada, precum și amenajarea unor facilități pentru sezonul de vară: un roller coaster, utilizat în parcurile de aventură, cu o viteză maximă de 30 km/oră și cu o capacitate de transport de 500 de persoane pe oră, tiroliană, cu două secțiuni – una cu plecare din vecinătatea stației superioare a telegondolei, care va avea o lungime de 690 de metri, cu două linii paralele (tandem), iar cea de-a doua, cu plecare din vecinătatea stației de sosire a primei secțiuni, cu o lungime de aproximativ 980 de metri, cu două linii paralele. De asemenea, proiectul mai prevede și un parc tematic cu atracții multiple, care se va întinde pe o suprafață de 9.650 de metri pătrați, fără diferențe de nivel între zona de intrare și zona de ieșire.

Valoarea investiției, potrivit referatului de aprobare al proiectului de hotărâre, este de 229.832.962,79 de lei, iar finanțarea ar putea fi asigurată din fonduri europene și guvernamentale. „Proiectul a trecut, acum nu ne rămâne decât să mergem cu el la ADR și la Ministerul Turismului, ca să începem demersurile pentru finanțare.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul Ioan Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/