Dezvoltarea zonei Muntele Mic se face alături de oameni! Ce părere au turiștii despre această stațiune?

Un prim pas în autorizarea localnicilor aflați în apropierea zonei turistice Muntele Mic a fost făcut. În urma programului de formare profesională organizat recent, 15 persoane au intrat în posesia atestatului certificat de către Oficiul de Dezvoltare Montană al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională a Zonei Montane. În paralel, turiștii sunt invitați să răspundă la un chestionar care să ajute la dezvoltarea zonei.

De acum, cei care doresc să ofere preparate tradiționale pregătite în propria gospodărie o pot face respectând legislația în vigoare. Bucatele se pot servi numai prin „Puncte Gastronomice Locale de 24 de ore”, entități autorizate pentru fiecare gospodărie. Prin crearea acestora se încearcă susținerea cerinței crescânde în respectiva zonă a locurilor de alimentație publică de tip familial.

S-a constatat că în perioada sezonului de schi, numărul zilnic al turiștilor care urcă pe Muntele Mic se situează între 3.000 și 5.000, iar capacitățile de servire a mesei pe munte sunt cu mult sub această limită. Rezolvarea ar putea veni de la gospodăriile din sat cuprinse în Puncte de Gastronomie Locală.

Primăria comunei Turnu Ruieni este în proces de realizare a Strategiei de Dezvoltare Locală a Comunei pentru perioada 2021-2027, o atenție sporită fiind acordată stațiunii Muntele Mic și potențialului de dezvoltare a acesteia. În acest context, se realizează o cercetare sociologică pe baza unui chestionar cu scopul de a analiza comportamentul de consum al populației din vestul țării în raport cu turismul montan, de a identifica gradul de satisfacție în raport cu experiența turistică din stațiunea Muntele Mic și de a identifica principalele așteptări pentru potențialii turiști ai stațiunii. Grupul de coordonare este alcătuit din specialiști din diferite domenii de activitate, cum ar fi urbanism, sociologie, geografie, planificarea teritorială, dezvoltare turistică și științe economice.

https://www.questionpro.com/t/ASdLeZpbUM

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/