Alegeri pentru funcția de primar sau pentru consiliul local se organizează astăzi în 23 de județe din țară. Caraș-Severinul, prin orașul Bocșa, acolo unde astăzi comunitatea își alege edilul-șef, este pe ultimul loc la această oră, cu o prezență sub 27%.
26,72% dintre bocșenii cu drept de vot (4.000 de persoane) au fost până la ora 18.00 la urne, ceea ce plasează județul Caraș-Severin pe ultimul loc din țară la numărul de votanți. La distanță de aproape 5% se plasează județul Sălaj, urmat de Ilfov și Covasna, cu prezențe de 35% fiecare.
Conform Autorității Electorale Permanente, în orașul Bocșa sunt înscriși pe liste 14.923 de alegători, așadar până la ora 21.00, când se închid urnele, mai sunt așteptate la vot circa 11.000 de persoane.
Până acum nu s-au înregistrat incidente, potrivit Poliției cărășene. Au fost totuși semnalate câteva probleme, dar care nu s-au confirmat. Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată de către unul dintre candidați despre faptul că la o secție de votare au fost depuse 5 cereri de vot cu urna specială, completate de aceeași persoană. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că este vorba despre 4 cereri pentru urna specială, toate fiind semnate și însușite de persoanele în cauză, nefiind constatate nereguli în acest caz.
Într-o altă situație, în urma unei postări pe o rețea de socializare despre faptul că un candidat „s-ar ocupa astăzi de vize de flotanți”, polițiștii au demarat verificările stabilind că nu au fost acordate vize de reședință, pe raza orașului Bocșa, în cursul zilei de astăzi.