Dezinteres față de alegerile parlamentare! Județul Caraș-Severin, sub media națională! Tinerii au stat acasă!

Prezență slabă și anul acesta la alegerile parlamentare. În județul Caraș-Severin, doar 37,36% dintre cei înscriși pe liste s-au prezentat la urne, în timp ce, la nivel național, prezența a fost de 39,49%. Situația nu este departe de cea de acum 4 ani, când, la alegerile parlamentare, au fost prezenți la urne 38,22% dintre cărășeni și 41,76% dintre românii cu drept de vot.

În ceea ce privește orașele, anul acesta cei mai harnici au fost locuitorii din Băile Herculane, acolo unde au ieșit la vot 37,61% dintre alegători. La polul opus se află Oravița, cu o prezență de doar 31,18%. În Reșița au ales să-și exercite dreptul de vot 31,31% dintre cei cu vârsta peste 18 ani, iar în Caransebeș, 33,10%.

O prezență incredibilă s-a înregistrat în Marila, 162,07%, în timp ce localitatea cu cea mai slabă prezență la urne a fost Ticvaniu Mare, cu doar 20,29%

Potrivit statisticilor, tinerii au preferat să stea acasă. Cea mai mare prezență s-a înregistrat la media de vârstă 45-64, dar și la 65+. În ceea ce îi privește pe tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, în Caraș-Severin au mers la vot aproximativ 5.000 de persoane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/