Organizată sub titlul „Oportunitatea dezvoltării Asistenței Sociale militare în România”, dezbaterea va avea loc luni, în 18 martie, de la ora 15, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Evenimentul organizat de UVT, prin Departamentul de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie, vine să evalueze nevoile existente și oportunitatea preluării bunelor practici nord americane în domeniul asistenței sociale militare, în contextul conflictului armat de la granița României și a mesajelor privind creșterea efectivelor cadrelor militare.
Asistenta Socială Militară este un subdomeniu cu tradiție în SUA unde, începând din Al Doilea Război Mondial, militarii activi, veteranii și familiile acestora au beneficiat de sprijin profesional pentru depășirea unor situații de criză socială, economică, emoțională.
Dezbaterea de la UVT va fi moderată de directorul Departamentului de Asistență Socială din universitate, Cosmin Goian. Invitat va fi Viorel Prelici – teoretician și fondator al învățământului de specialitate din Banat, cunoscător al sistemul de asistență socială din SUA. Vor fi prezenți și Irina Vastag – psiholog și doctor în sociologie cu experiență în intervenția în situații de criză – și maior MApN în rezervă dr. Eugen Bucur – cu experiență atât în activitățile militare, cât și în serviciile de asistență socială adresate copiilor și adulților în dificultate.
Intrarea este liberă.
Discuția va fi urmată de alte întâlniri la care vor fi invitați factori de decizie din cele două domenii.