Dezbatere cu scântei pe tema organigramei Filarmonicii Banatul! Primarul Robu, convins să accepte suplimentarea de posturi!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Deși grevele s-au terminat momentan la Filarmonica Banatul, subiectul încă scoate scântei în spațiul public din Timișoara. Dezbaterea pe tema noii organigrame a durat două ore, iar la final, primarul Nicolae Robu a promis o organigramă de 111 posturi, ceea ce înseamnă o suplimentare față de propunerea inițială, iar decizia a fost primită cu aplauze în sală. Nu au lipsit nici reproșurile la adresa directorului Ioan Gârboni, care la rândul său s-a plâns de angajații din subordine.


Nicolae Robu a spus de la începutul dezbaterii că va ține cont pentru noua organigramă de organigramele instituțiilor similare din București, Cluj sau Iași. La trei zile de la semnarea noului contract colectiv de muncă, în contextul situației tensionate dintre conducere și angajați, edilul a spus că nu vrea ca cei care au protestat să sufere răzbunări. „Ar fi de neconceput să se recurgă la măsuri punitive revanșarde față de cei care au protestat cu diverse nemulțumiri. Trăim într-o societate democratică și trebuie să înțelegem că este dreptul oricărui cetățean să protesteze când legea îi permite”, a spus edilul, care a promis totodată că va amenaja sala de spectacole a Filarmonicii, fostul cinematograf Capitol.

Primarul, enervat de cei de la USR

Prima persoană care a luat cuvântul la dezbatere a fost Ruben Lațcău, vicepreședinte USR Timiș, care l-a scos din minți pe primarul Timișoarei. Laţcău a punctat că „problemele majore ale Filarmonicii sunt altele”, cu referire la faptul că organigrama nouă nu va rezolva conflictul dintre director și sindicaliști. De asemenea, useristul a amintit despre episodul în care Ioan Gârboni a trimis un angajat al instituției să-i spele autoturismul. Robu s-a enervat și i-a spus lui Lațcău că organigrama Filarmonicii se schimbă pentru că legea cere periodic acest lucru și că se abate de la subiect.

Nu au lipsit jignirile. „Domnul Ruben, nu te oprești din insistența de a fi penibil! Respectați cetățenii care au venit la dezbatere pe tema organigramei Filarmonicii. Cu populismele acestea nu rezolvați nimic. Sunteţi ultrapenibil, nu penibil! Vine cu texte scrise de la partid și le reproduce ca un papagal”, a spus primarul, extrem de nervos.  Singurul aspect la care Robu i-a dat dreptate lui Lațcău a fost legat de faptul că nu e nevoie de un director juridic la Filarmonica Banatul, mai ales că şi Primăria nu are decât un serviciu, și nu o persoană cu funcția de director.


Sindicaliștii spun că se dorește să se scape de angajații incomozi

La cuvânt a urmat Călin Nanu, secretar violonist al Sindicatului Filarmonicii Banatul (cu aproximativ 60 de angajați). Nanu a precizat că în propunerea de organigramă se elimină tocmai persoanele incomode pentru conducerea instituției și că o mare problemă este legată de posturile celor care se pensionează, care sunt desfiinţate, și în loc să fie angajaţi artiști, se transformă în posturi administrative. „Noi suntem ciuntiți, chiar handicapați, pentru că posturile lăsate libere de către pensionari nu s-au transformat în posturi de gradul doi, să poată fi angajați tineri. Tocmai aceste posturi sunt anulate în favoarea posturilor pentru administraţie, care oricum este cea mai mare din țară”, a precizat Nanu.

Messi și Ronaldo, buni la antrenamente, absenți de la concert

promovare banner maxagro Muzeul TM

În dezbatere a intervenit și directorul Ioan Gârboni, supărat pentru criticile aduse. Conducătorul instituției a punctat că cei mai buni muzicieni ai săi lipsesc de la concerte. Gârboni a făcut o comparație cu o echipă de fotbal: „Degeaba îi ai pe Messi și Ronaldo. Am oameni foarte buni, care nu vin vineri la concert”, a precizat Gârboni.

Vizat de acuzații, Torino Tudorache i-a răspuns directorului că uneori mai merge la „echipa națională”, cu referire la faptul că cei mai buni artiști participă și la spectacole la nivel național și internațional. „Messi mai pleacă uneri și la națională”, a precizat Tudorache.

Remus Georgescu: „Numărăm posturile cum număra Caragiale steagurile”

În discuție a intervenit și dirijorul și compozitorul Remus Georgescu, care este și cetățean de onoare al Timișoarei. Georgescu a punctat că Timișoara nu ar trebui să se raporteze la alte firlamonici din țară, ci la cea din Viena, în perspectiva anului 2021. „Am început să numărăm instrumentele cum număra Caragiale steagurile. Comparați-vă cu Filarmonica din Viena. Filarmonica se află într-un moment de cumpănă, la schimbul de generații. Am trăit acest moment și acum 30 de ani. Sunt multe capodopere care nu ar mai putea fi interpretate la Timișoara, iar acest lucru va plasa orașul nostru într-un nemeritat provincialism”, a spus Georgescu, dând exemplu imposibilitatea de a interpreta „Simfoania a III-a”, de George Enescu, din cauza numărului redus de artiști.

Comparația cu Viena l-a convins pe primar

Intervenția maestrului Remus Georgescu l-a convins pe Robu să vină cu ideea unei organigrame de 111 posturi, o medie între cea propusă pentru Timișoara și cea din Viena. „Vreau să-i depășim per ansamblu, și nu pentru că m-aș simți într-o competiție cu cei din București sau Cluj, ci pentru că dumnevoastră m-aţi făcut să ridic ștacheta prin intervenția pe care ați avut-o. Trebuie să onorăm ambițiile, nu numai să le enunțăm, și asta înseamnă o susţinere financiară pentru o schemă care să ne ducă pe un alt palier. Vă rog să uitați trecutul neplăcut, să încetați cu reproșurile la adresa cerlorlați și să puneți cu toții umărul”, a spus primarul, la finalul dezbaterii.

Decizia primarului a fost una salutată cu aplauze de cei din sală, care au obținut, într-o măsură, ce au vrut, și anume, evitarea concedierilor artiștilor. Robu a promis că se va gândi să mărească nu doar numărul de instrumentiști, ci și la cei de la cor.

Sursă foto: timisoreni.ro

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/