Dezastruos. O primărie a fost amendată cu 80.000 de lei pentru cantitățile de peturi găsite pe râul Cerna și pe malului Dunării

Administrația Bazinală de Apă Banat a amendat o primărie cu 80.000 de lei pentru faptul că nu a salubrizat apele aparținătoare UAT-ului. În urma unei sesizări, s-a depistat că ambele maluri ale râului Cerna erau acoperite de deșeuri plastice în cantități mari, iar pe malul stâng al Dunării plutesc, de asemenea, deșeuri. 

Primăria Orșova are acum obligația, conform sancțiunii Legii Apelor care i-a fost aplicată, să salubrizeze malurile și albia celor două cursuri de apă până în 15 iulie. „În urma creșterilor de debite și niveluri pe cursurile de apă din arealul Banatului în ultimele săptămâni, apa a antrenat și deșeurile provenite din depozite neautorizate.  Atenționăm toate UAT-urile să ia măsuri, să verifice și să intervină pentru îndepărtarea depozitelor necontrolate de deșeuri aflate pe maluri, pentru a evita antrenarea acestora în cursul de apă și obturarea secțiunilor de scurgere. ABA Banat nu are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor de pe maluri și din cursurile de apă, ci întreținerea albiilor și a malurilor acestora, conform Ordonanței nr. 21/2002 și Legii nr. 515/2002”, au transmis cei de la ABA Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/