STPT anunță că în zilele de 15 și 16 aprilie, mai multe linii de transport public local vor circula deviat, din cauza unor lucrări care vor avea loc pe strada 1 Decembrie și pe Calea Șagului. De asemenea, tot de vineri, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, până la reluarea cursurilor școlare.
Astfel, în 15 aprilie, între orele 09.00-16.00, și 16 aprilie, pe durata întregii zile, tramvaiele care circulă pe liniile 6a și 6b vor circula deviat pe următorul traseu (dus-întors): Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Traian – Piaţa Timișoara 700 – Catedrala Mitropolitană – Piața Sfânta Maria – Piața Bălcescu – bulevardul Liviu Rebreanu – AEM – Ciarda Roşie.
Traseul liniei 23 va fi prelungit până la Gara de Est pe traseul dus-întors: AEM – Calea Stan Vidrighin – strada Ștefan cel Mare – Piața Traian – strada Dacilor – Piața Badea Cârțan – strada Mihail Kogălniceanu – Gara de Est.
În 15 aprilie, între orele 08.00-16.00, ca urmare a unor lucrări la rețeaua de gaze pe Calea Șagului, sensul spre localitatea Șag, pe breteaua dreapta care duce sub pod, după stația „Shopping City”, traseul comun al linilor 33, E1 și E8 va suferi următoarea modificare: la ieșirea din sensul giratoriu, autobuzele nu vor intra pe breteaua ce duce sub pod, ci vor circula înainte până la baza podului, după care vor reintra pe bretea, pe zona betonată. La revenire, pe bretea va fi o stație temporară.