Medicii de la Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Timișoara consultă persoanele aflate în detenție în Penitenciarul Timișoara. Intenția lor este să depisteze, dacă este cazul, afecțiuni aflate în stadiu incipient și să facă, în aceste situații, recomandări de tratament pentru bolile considerate cu risc.
Sunt 16 medici care timp de trei zile, inclusiv vineri, îi consultă pe cei aflați în detenție la Penitenciarul Timișoara. Echipei de la Spitalul Județean i s-au alăturat și specialiști de la Institutul de Boli Cardiovasculare, Spitalul Municipal, respectiv de Boli Infecțioase. Doctorii au pus la punct un program de consult multidisciplinar pe Cardiologie, ORL, Neurologie, Ortopedie, Urologie, Pneumoftiziologie și Endocrinologie.
Specialiștii sunt în penitenciar cu aparatura necesară monitorizării funcțiilor vitale. Miercuri, în prima zi a programului, au fost consultate 70 de persoane. Investigațiile complexe sunt menite să securizeze, din punct de vedere medical, și relaționarea deținuților cu vizitatorii lor și cu personalul penitenciarului .
„Secția de terapie intensivă își deplasează oameni și aparatură în consult pe teren. Este o practică medicală apreciată și cu beneficii, mai cu seamă în segmentele sociale unde patologia regăsită poate fi riscantă. ATI va fi prezent și în Ambulatoriul integrat al spitalului, iar intenția noastră este de a extinde prezența medicilor specialiști din toate secțiile, în Ambulatoriul SCJUT, spre beneficiul populației.”, a declarat managerul Spitalului Județean Timișoara, medicul Sorin Barac.