Deszăpezirea decurge normal pe drumurile din Caraș-Severin. Singura problemă rămân șoferii!

Se pare că autoritățile și firmele care se ocupă de deszăpezirea drumurilor din Caraș-Severin și-au înțeles în sfârșit atribuțiile, astfel că ultimele ninsori nu le-au mai prins nepregătite, potrivit Comandamentului de Iarnă. Singurii care nu-și fac treaba sunt șoferii!

Dincolo de atribuțiile care le revin, autoritățile apelează în permanență la bunăvoința șoferilor și la capacitatea acestora de a înțelege riscurile la care se expun atunci când pleacă la drum cu mașinile neechipate de iarnă. Chiar dacă șoseaua este curățată, conducătorii auto ar trebui să conștientizeze pericolul la care se expun dacă nu își dotează mașinile nici măcar cu anvelope de iarnă.

În perioada sărbătorilor, în zona montană, zeci de mașini au fost scoase din nămeți de autorități. Acestea spun că cei care ar putea evita astfel de situații sunt tocmai șoferii. „În urma constatărilor făcute pe drumurile județene din județul nostru cu privire la echiparea autovehiculelor pentru circulația pe timp de iarnă, s-a observat că foarte mulți conducători nu cunosc ori ignoră obligațiile care le revin cu privire la pregătirea și echiparea autovehiculelor pentru circulația în sezonul rece. De asemenea, un număr mare de conducători de autovehicule ignoră indicatoarelor rutiere pentru lanțuri care trebuie montate pe anvelopele autovehiculelor, în special pe drumurile din zona montană, când situația o impune”, se arată pe pagina de socializare a Comandamentului de Iarnă DADPP Caraș-Severin.

În plus, chiar dacă se recomandă o informare prealabilă înainte de a efectua deplasări, cetățenii ignoră acest pas și pleacă la drum fără să știe ce-i așteaptă. „O altă constatare făcută este dezinteresul multor conducători de autovehicule și de participanți la traficul rutier de a se informa asupra condițiilor hidrometeorologice și a traficului pentru drumurile pe care se vor deplasa, chiar dacă mass-media, radiourile, site-urile meteo (ANM) și site-urile administratorilor de drumuri, paginile de Facebook ale autorităților, oferă permanent asemenea informații”, se mai arată pe pagina Comandamentului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/