Vin cutremurele pe bandă rulantă. Dacă după cel care a afectat Turcia și Siria au fost ceva încercări de informare a populației, după cele din zona Târgu Jiu avântul militarilor care se ocupă cu treaba asta a cam scăzut.
Militari care sunt vehemenți în a-și ține neștirbit cuantumul pensiei despre care unii spun că ar fi cam prea specială. Îmi permit, ca simplu cetățean ce și-a satisfăcut stagiul militar, să aduc câteva argumente. Pro și contra acestei situații. Pro. Militarii sunt tot timpul la ordin. Nu se pot mișca liber, tot timpul trebuie să raporteze dacă părăsesc garnizoana și unde se deplasează, pentru cât timp. În caz de deranj, sunt trimiși cu arma în mână pentru a apăra țara. Contra. Este o meserie asumată. Tot în caz de deranj, flăcăii țării sunt mobilizați și devin instant militari. Cheia chestiunii, la buget, cred că ține de o scară a salarizării ierarhice în funcție de importanța profesiei, bine pusă la punct. De la necalificat la președinte. De unde se ierarhizează și pensiile, în funcție de cât ai cotizat la fondul de pensii. Și aici ar dispărea specialii. Cam prea simplu, nu?
Încă o firmă de asigurări a dat țeapă sistemului financiar din România. Sub atenta supraveghere a instituției guvernamentale de profil. ASF, parcă. Politruci cu salarii la peste zece mii de euro lunar. I-a durut la bască de ce face firma de asigurări cu banii posesorilor de autoturisme. Că tot vorbirăm, șăfii instituției de stat vor lua ceva pensii pe baza contributivității, nu?
La noi, în Reșița, totul este frumos. Ieri a ars o mașină în parcare, alaltăieri au fost deranjați ceva filantropi care, pe o nimica toată, îi ajutau pe bieții transfugi să treacă din Serbia în România și de aici în Occident. Tot alaltăieri, pe la patru după-amiază, un cutremur ce a legănat paturile locatarilor de la etajele superioare. În rest, se asfaltează frumos pe la Renk, PORR are mușchi și mai ia o lucrare în municipiu, Sami trage de fântână și de anvelopări, iar administrația ne vrea musai bicicliști.
Nu închei înainte de a nota că și la sport totul e bine. Handbaliștii au lăsat-o mai moale cu victoriile pe linie că iar îi paște pericolul de a promova în prima ligă, iar fotbaliștii rossoneri, așa cum ne-au obișnuit, din nou sunt ca și promovați.
Hai să fim sănătoși și să ne bucurăm că trăim vremuri minunate!