Despre tristețe

Ne surprindem de multe ori că picăm într-o stare vecină cu lacrimile. Nu că ne-ar durea neapărat ceva, pur și simplu suntem triști. Poate încercăm o introspecție și descoperim acțiuni sau inacțiuni ce ne motivează starea. Poate îți aduci aminte de mama sau de tata pe care nu i-ai mai văzut de multă vreme. Sau poate i-ai îngropat de multă vreme. Te apucă dorul ce se transformă în tristețe pentru că nu ai fost lângă ei atât cât și-ar fi dorit, să le oferi nimicul ce îl savurau cu nesaț. O cafea cum numai tu le-o puteai face, un grătar, un sirop, o plimbare, o vorbă, o privire în care ardea iubirea. Rând pe rând, se duc.

Tu, la rândul tău, ai copii. Și nu ai cum să nu te gândești că poate așa cum au gândit și părinții tăi, parcă le-ai tăia puțin aripile copiilor tăi să nu plece prea departe de tine. Dar foarfeca e doar o unealtă ce ți-ar preface iubirea față de copii într-o samavolnică iubire de sine. Cred că suntem datori să prefacem tristețea ce ne cuprinde în bucuria de a-i vedea zburând cât mai sus.

Mai suntem triști când cineva apropiat ne părăsește. În primă instanță, descoperim că a plecat de lângă noi un prieten bun. Probabil că nu a fost nici prieten și nici atât de prieten bun, din moment ce a ales să te lase fără el. Te doare, nu? Ești trist când te părăsește iubita. Cu atât mai mare este tristețea când te părăsește pentru altul. Ești trist când constați că nu te înțeleg cei din jur. Părinții, perechea ta, copiii, cei din jur. Fie vorba între noi, aici îți cam vine să mergi la psiholog, că dacă apropiații nu rezonează cu tine, crezi că s-ar putea să ai ceva probleme existențiale.

Dar ea, tristețea asta, ce-o fi oare? Un virus ce-ți intră în suflet urmare a supărărilor tale că nu vor toți să fie pe o gândire cu tine? Simți o oarecare frustrare că ideile, gândurile, trăirile tale nu sunt valabile tuturor celor din cercul tău de cunoscuți? Poate îți ia vanitatea mințile și în lipsa reflexiei în oglindă apare tristețea. Cred că mai degrabă frustrarea. Mergând mai departe, o fi existând tristețe pură? Când îți moare sufletul pereche, de exemplu. Nu e oare disperarea ce depășește granița tristeții? Când copiii tăi își iau zborul. Nu e oare triumful egoismului? Și exemplele pot continua.

Cred că tristețea pură poate fi găsită doar în împăcarea cu sinele nostru. Nu mai luptăm pentru că am ajuns la înțelepciunea de a înțelege că nu are niciun rost. Nu ne mai revoltăm, nu ne mai dorim dobândiri materiale, nu ne mai împărtășim gândurile și experiențele pentru că ar fi în van. Oarecum, murim spiritual dansând valsul tristeții.

• Tweet
• Pin It