Despre trădare și despre post

Despre trădare

Omenirii i s-a inoculat de-a lungul anilor, cel puțin de la primul an era noastră că, trădarea supremă a fost înfăptuită de Iuda, discipol al lui Isus. Isus a fost crucificat, iar Iuda a fost găsit spânzurat de o ramură de măslin. În opinia mea, cel de al doilea gest al lui Iuda este o primă dovadă clară de acțiune a unei conștiințe prezente în mentalul unui individ. O introducere ce aduce a blasfemie, urmare a celor ce urmează să scriu. Și anume, despre trădările unor aleși pe listele unui partid, aleși ce au trecut în barca altui partid. Jocurile au fost bine făcute, s-a dat lege ca înainte cu nu știu cât până la data alegerilor locale, aleșii sunt liberi să plece unde vor ei, fără sancțiunea legii în vigoare, care prevede că odată cu plecarea, își pierd și statutul de aleși. Bătaia este pe plecarea de la PNL la PSD. Plecare, trădare, același rahat. Pe lista celor de la noi din județ, până acum, trofeul este la Ion Rusu, primarul de la Ezeriș. Un administrator de forță. Ce a făcut în mandatele sale îl impun cu siguranță în topul primarilor de comune din țară. De ce a trădat partidul? Să fi fost trimis săgeată otrăvită de conducerea penelistă în gruparea pesedistă? Să-i fi găsit organele de partid pesedist ceva schelete pe la stână și să-i fi pus pe masă salvarea pe care numai ei i-o pot aduce? Pentru cei care nu știu, primarului Rusu îi curge(a) prin vene sânge liberal mai ceva ca apa la cascada Bigăr. În fine. Astea-s pe la noi prin provincie. Dar, nici să mă bați nu pot pricepe blatul PSD-PNL la candidatura la Primăria București. S-au dat bătuți din start cu propunerea ireală de candidat. Un șef de spital aproape necunoscut, după altul ce a fugit de justiție prin Grecia? Trădare a electoratului pentru ce oare în schimb? Și cine să le dea, că doar cele două sunt marile partide plecate la bătălia electorală. Ciudate sunt căile trădării!

Despre post

Suntem în plin Post al Paștelui. Observ atât de mulți oameni, ei declarându-se credincioși, ce țin morțiș să comunice celor din jur că ei țin post. Te apostrofează dacă guști ceva de dulce, te pun într-o stare de inferioritate dacă tu îți permiți să-ți hrănești corpul așa cum o faci de obicei. Cred că postul este despre suflet. Este despre dragoste și despre sinceritate. Despre îmbrățișarea orbului și a handicapatului. Este despre a-i oferi o strachină de mâncare plină cu de toate pentru a le potoli foamea aurolacului și cerșetorului. Pentru îndestularea celui ce nu are nici material, nici spiritual. Ia-l pe cel ce se târăște în foamete și sete și fă-l să se ridice în picioare. Chiar dacă faci asta cu o bucată de carne, o pâine și ceva ouă. Descoperă-ți empatia față de nevoiași că poate și tu, alături de toți membrii societății, ai contribuit la ajungerea lor în genunchi. Și da, ar trebui să ne fie rușine când un amărât cade în genunchi de foame în fața noastră, că poate foamea lui este rezultatul lăcomiei noastre.

• Tweet
• Pin It