Despre jurnalism, cu sinceritate

Îmi este clar că breasla jurnaliștilor este la fel de iubită ca breasla milițienilor și a politicienilor. De ce? Pentru că omul care vizionează, ascultă sau citește materiale media are mari așteptări. Vrea dezvăluiri, anchete și, în mare măsură, înfăptuirea actului de justiție. Pe care nu îl face nici miliția, nici administrația, nici justiția. De cele mai multe ori, cetățeanul vede în jurnalist un justițiar. Spune la radio sau la televizor, scrie la ziar.

Ei, uite că așteptările cetățeanului sunt de multe ori înșelate. Luăm cazul jurnalistului de bună credință. Documentează sesizarea cetățeanului Popescu. Ajunge în miezul cancerului. Scrie sau realizează reportajul, știrea. Produsul ajunge la superiori. Care superiori au, de cele mai multe ori, niște parti priuri bine consolidate cu eroii anchetelor scrise de vreun zănatec din redacție. Și vine șeful și tună și fulgeră, că ești un prost, că habar n-ai de a face vreo anchetă, ba te mai ia și didactic-profesional, cerându-ți să explici ce relevanță pentru conținutul editorial al gazetei are rahatul pe care tu l-ai documentat. Mai pe românește, nu-ți spune direct că nu ai voie să te atingi de Ionescu, te face prost și servitor al nu știu căror interese.

Să vă scriu și despre umilințele de care ai parte ca jurnalist. Exemplu viu, colegul și prietenul Nafiru. În ultimii ani de viață, ayatolahul Frunzăverde îl scotea afară de pe la toate evenimentele, inclusiv conferințele de presă ce le organiza. De ce? Pentru că Victor nu știa să bea din pantof și nici nu era pasionat de pupat inele. Scria însă despre derapajele politice și administrative ale idolului multor terchea berchea de prin județ. Ajunși, puși de SF, în funcții din care prunele și fânul lor creșteau exponențial față de ale celor ce nu erau în cercul de pupincuriști.

Tot la umilințe vă scriu despre tânărul angajat într-o redacție și trimis de șefi la București la un congres al nu știu cărui partid. Bani de deplasare, zero. Salariu mizerabil. Tu mergi cu minunații oameni politici drum de două zile, fără un ban în buzunar. Firesc că ți se face foame. Mănânci dacă și ce îți oferă oamenii partidului. Poți fi obiectiv în reportajul ce îl vei da pe post? Nu muști mâna care îți dă să mănânci, parcă așa se spune.

Mai îngăduiți-mă puțin să amintesc și despre boli profesionale. Cu toate că, în minunata noastră țară, doar minerii fac silicoză. Nu, dragilor, jurnaliștii dedicați fac cu capul. De ce? Pentru că scormonești, documentezi și relatezi despre rahatul societății în care trăiești. Ori ești dat afară, ori ești dat în judecată, ori te pun cu botul pe labe ai tăi, șefii redacției din care faci parte. Și ce se întâmplă cu tine? Depresii, alcool și uneori groapa. Nu dau exemple din respect pentru viața sau memoria lor, dar câțiva colegi de breaslă de aici, din Caraș-Severin, au dat în una sau în alta. Unde mai pui rata divorțurilor.

Da, este o meserie pe care o faci cu toată ființa ta. Ești animat de dorința de dreptate, de libertate, de empatie totală față de semenii tăi. Cuvintele tale se vor gloanțe trase direct în fanfaronada clasei conducătoare. Dar dacă citești istoria acestei lumi, constați că, de-a lungul timpului, numai nemernicii și jigodiile au fost la putere.

În încheiere, știți ce? Înjurați-ne că nu reușim mereu să îi demascăm și să îi dezbrăcăm de caracter pe cei ce ne călăresc, că doar astea sunt jurământul și credința unui jurnalist onest.

• Tweet
• Pin It