Despre învățământ

A venit prima boare de testare a elevilor de gimnaziu. Simularea examenului de evaluare națională pentru elevii claselor a opta. Dezastru. În condițiile în care, însuși ministrul de resort declarase că subiectele sunt făcute pentru calificarea mediei elevilor. Adică, nu trebuie să fii de zece pentru a trece. Dar, iată că lucrurile au ieșit prost.

Încerc o mică analiză a fenomenului, dat fiind faptul că susțin cu fermitate că un stat, o nație puternică, se bazează pe trei piloni: educație, sănătate, justiție. Așadar, astăzi despre învățământ. Plec de la spusele a doi amici. Unul în viață, profesor de istorie, fost director al liceului din Carașova, Mircea Marilă. Celălalt, regretatul poet Tavi Doclin, care în tinerețe a fost profesor de limba și literatura română. Primul mi-a declarat răspicat că, sistemul de învățământ este axat pe îndestularea cadrelor didactice. Adică, loc de muncă cu orice preț și, drept urmare, crearea de catedre pe te miri unde. Trebuie să facem catedra profesorilor, nu să urmărim scopul educației. Adică, majoritatea părinților solicită predarea limbii engleze copiilor lor dar, decidenții fac o catedră de franceză, să nu rămână madam Piscopescu fără leafă. Îmi mai spunea Mircea că li se predau copiilor câte în lună și în stele fără a face o corelație cu dinamismul societății actuale, cu cerințele acesteia și cu premize de accedere a învățăceilor în domenii de dezvoltare a societății care plătește taxe pentru instrucția și devenirea lor. Pe de altă parte, Tavi, așa cum îl știți cu toții, mi-a spus categoric: „Dacă mai mult de jumătate din elevii mei nu ar fi luat treapta întâi sau bacul, mă declaram un idiot. Eu, neforțat de nimeni, mergeam în piața publică și declaram în fața mulțimii, iertați-mă sunt un dobitoc”.

Am plecat de la aceste două afirmații ale unor oameni care au fost și unul încă mai este în sistem. Trebuie să adaug și opinia mea, conform căreia sistemul nu este praf, dar este mâncat de politică și toată mizeria ce o împrăștie ea. Nu poți să nu observi dascăli dedicați și elevi ce excelează. Dar, sunt înghițiți de masa mediocrității. Nu îmi permit să spun că sunt dascăli proști sau elevi proști. Nu, cred că ei nu sunt potriviți pentru ceea ce trebuie să facă. La dascăli, mă întreb cum de un prof este iubit de elevi și pentru cei mai mulți dintre aceștia să fii bun la materia lui este ca un mulțumesc pentru empatia cu care ei sunt priviți și tratați? Și sunt alții, la care se face chiul organizat. Mai avem blestematele de meditații. Cum văd eu sistemul de meditații? Prietene partid de guvernare, din taxele mele susții sistemul de învățământ. Fă un contract cu mine că, la finalul claselor obligatorii, copilul meu va fi pe o scală de la unu la zece, la opt. Fără meditații. Dacă eu, părinte, vreau peste opt, îl duc la meditații. Dar și dacă mi-l faci nici de cinci, cu tot respectul, îți bați joc de meserie. Da, pot să accept că odrasla mea nu poate. Nu are capacitățile intelectuale de a progresa și a fi de opt la final. Arată-i copilului și mie, părintele lui, îndrumă-ne înspre ce poate. Dar, aici e un alt cui al lui Pepelea. Las prea mulți repetenți, nu mai am catedră anul viitor. În plus, noi, părinții, acceptăm foarte greu că copilul nostru ar putea fi un extraordinar mecanic auto, meseriaș pe care îl înjurăm că ne ia o grămadă de bani când avem nevoie de serviciile lui, în timp ce copilul nostru cu „facultăți” ajunge casier la supermarket.

• Tweet
• Pin It