Deșeurile – prioritate maximă la Zăvoi! S-a stabilit un program de colectare

Administrația locală din comuna Zăvoi a decis instituirea în fiecare zi de marți a unui program riguros de colectare a deșeurilor după un plan ce presupune colectarea diferențiată, pe categorii, a resturilor care pot fi reintroduse în circuitul reciclării.

A fost pus la dispoziția cetățenilor din satele comunei un program după care operatorul de salubritate va ridica deșeurile din Voislova, Valea Bistrei, Zăvoi, 23 August, Măgura, Măru, Poiana Mărului.

În ziua de 7 decembrie, începând cu ora 8.00, au fost preluate ambalajele din carton, hârtie, reviste, ziare, maculatură.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Marți, 14 decembrie, vor fi preluate din fața gospodăriilor deșeurile menajere reprezentate de fructe și legume, cereale, coji, resturi alimentare biodegradabile, dar și cele din categoria produselor folosite de igienă corporală și pentru copii (pampers). Marți, 21 decembrie, se vor colecta deșeurile din plastic și metal, pungi, ambalaje și jucării, cutii de lapte, iar în data de 28 decembrie se va relua preluarea deșeurilor menajere.

Primăria comunei Zăvoi atrage atenția că nu vor fi preluate cutiile cu resturi de vopsea sau cele folosite la depozitarea și ambalarea altor materiale chimice. Graficul de colectare trebuie respectat lunar, iar deșeurile vor fi depuse în saci pe care îi oferă operatorul de salubritate.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/