Procurorii au indicii că societatea cu pricina umbla la memoriile aparatelor de jocuri de noroc. În toată țara sunt peste 300 de percheziții. În Caraș-Severin o singură firmă este vizată de anchetatori.
Din probele administrate până în acest moment a rezultat că în perioada 2013 – prezent a fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități.
Veniturile obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc sunt diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale acestora. Principalele modalităţi concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în: modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc; modificarea controlului mecanic de ieşire, metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat; scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig – prin instalarea unor dispozitive artizanale numite „frâne”care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari (JACKPOT).
Sumele neînregistrate în evidenţele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca ,,împrumut asociat” pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc.
Totodată, urmează a fi efectuate controale la 142 de puncte de lucru ale unei societăți având același obiect de activitate cu cele care fac obiectul perchezițiilor.
Procurorii au beneficiat și de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum şi de cel al Jandarmeriei Române.
„Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite procurorul Ramona Bulcu de la Parchetul General.
UPDATE, ora 10.40
Firma din Caraș-Severin percheziționată astăzi are sediul în Oțelu Roșu.