Descinderi în județele Timiș și Caraș-Severin. Zeci de mii de țigarete confiscate

22 de percheziții au avut loc astăzi la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări și alcool, în județele Timiș și Caraș-Severin. 18 persoane au primit mandate de aducere, fiind audiate la sediul DIICOT Caraș-Severin.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraș-Severin și Timiș au efectuat astăzi 22 de percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări. Dintre cele 22 de percheziții, 11 au avut loc în județul Caraș-Severin și 11 în Timiș.


Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi alimentat piaţa neagră a ţigărilor de contrabandă, desfăşurându-şi activitatea atât în mediul rural cât şi în mediul urban, în special în Timişoara, Deta, Buziaş şi Bocşa. Potrivit anchetatorilor, suspecții ascundeau țigările contrafăcute în gropi care ar fi fost create prin perforarea plăcilor de ciment din locuințe și anexe gospodărești.

„În perioada 2017-2019, polițiștii au efectuat mai multe activități, în urma cărora, de la membrii grupului, au fost confiscate, anterior perchezițiilor desfășurate astăzi, peste 60.000 de țigarete susceptibil a proveni din acte de contrabandă”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraș-Severin.

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu informații!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/