Deschiderea TM2023. Universitatea de Vest îi aduce pe Peter Sloterdijk, Adriana Babeți și Andrei Ujică în mijlocul publicului

cover final trei evenimente uvt 18 si 19 februarie 2023 768x432
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Peter Sloterdijk, unul dintre cei mai reputați filosofi contemporani din Europa, va conferenția la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul evenimentelor de deschidere a programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. UVT îi aduce în fața publicului și pe scriitorii Adriana Babeți și Andrei Ujică. 

Astfel, filozoful Peter Sloterdijk va ține o prelegere în 18 februarie, de la ora 16, în amfiteatrul A01 din sediul principal al Universității de Vest din Timișoara (V. Pârvan 4). El va propune o celebrare a reflecției și a ideilor excepționale prin intermediul temei „Câteva gânduri despre Europa de azi”. Participarea va fi gratuită, pe baza unei înscrieri realizate prin acest formular. În semn de recunoaștere a semnificativului aport universal adus prin opera sa, UVT îi va acorda filosofului german titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii care va fi organizată luni, 20 februarie, de la ora 10 (la UVT, sediul principal, amfiteatrul A01).

În 19 februarie, scriitoarea Adriana Babeți, cadru didactic UVT, coordonatoare a volumului colectiv „Dicţionarul romanului central-european din secolul XX”, vă propune o întâlnire specială dedicată dezbaterii despre literatura central-europeană, alături de invitații săi. Evenimentul, de tip brainstorming, dedicat noului volum colectiv, se va desfășura sub titlul „256 de romane pentru Europa Centrală”, începând de la ora 11 (Librăria „La Două Bufnițe”, Piața Unirii 11).

Tot duminică, în 19 februarie, la UVT va avea loc un eveniment de tip dezbatere publică, în cadrul căruia se vor afla alături de publicul timișorean filosoful Peter Sloterdijk și scriitorul Andrei Ujică. Conferința „Despre vechile suferinți ale lumii la coborârea în întuneric și noile ei mari înfăptuiri în băile cu săruri de argint” va avea loc la Universitatea de Vest, începând cu ora 18 (în amfiteatrul A01 din sediul principal UVT, V. Pârvan 4).

Muzeul TM

Aceste evenimente fac parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțate de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

UVT s-a consacrat ca un spațiu cultural de înaltă prestanță, atât prin programele de studii universitare dezvoltate cât și prin conținuturile educaționale propuse publicului din comunitate. Agenda UVT din 2023 cuprinde zeci de evenimente, dezbateri, conferințe, workshop-uri și producții prin care propunem o densitate mare de întâlniri culturale semnificative unor categorii de public eterogene.”, a transmis Marilen Pirtea, rectorul UVT.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/