Deputatul Pavel Popescu critică lipsa de reacție a Guvernului României față de criza din Venezuela: „Prim-ministrul și ministrul de externe al României trebuie să iasă grabnic din spectacolul de mim”

Deputatul PNL de Timiș, Pavel Popescu, critică atitudinea sau mai degrabă lipsa de atitudine a Guvernului României față de situația gravă prin care trece statul sud-american Venezuela. Liberalul e de părere că țara noastră ar trebui să aibă o poziție oficială în acest sens, similară celei adoptate de SUA și de unele state membre UE.

Popescu e de părere că la nivel de politică externă, Guvernul Dăncilă a „comis-o” din nou, după scandalul cu Ambasada de la Ierusalim: „După isprava cu mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Guvernul condus de Viorica Vasilica Dăncilă recidivează cu o nouă contraperformanță, alegând o tăcere suspectă în cazul dosarului Venezuela. Ori, tăcerea, fie ea și diplomatică, e tot un fel de comunicare. În situația de față nu una inteligentă și nici favorabilă României și parteneriatelor ei strategice”, a punctat Popescu într-un comunicat de presă.

Liberalul consideră că o poziție e necesară cu atât mai mult cu cât România deține președinția semestrială a UE. „Primul ministru și ministrul de externe al României trebuie să iasă grabnic din spectacolul de mim și să asume o poziție clară a României, mai ales că România deține președinția semestrială a Uniunii Europene. Ca oameni care stau în capul mesei U.E. până la 1 iulie 2019, și doamna Dăncilă și domnul Meleșcanu trebuie să se pronunțe clar și ferm pe un subiect atât de important al politicii externe a U.E. cum e «dosarul Venezuela». 5,4 milioane de oameni din Venezuela și-au părăsit țara pentru a se salva de ororile regimului dictatorului Maduro”, se arată în același comunicat semnat de Popescu.

Popescu cere Guvernului să denunțe regimul dictatorului Maduro

Deputatul spune că România ar trebui să procedeze ca SUA și unele state membre UE. „Primul care a anunțat că S.U.A îl recunoaște pe liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido în detrimentul dictatorului Maduro, a fost președintele Donald Trump. Au urmat apoi alți 19 lideri europeni, din totalul de celor 28 de țări care formează Uniunea Europeană: Franța, Germania, Marea Britanie, Austria, Belgia, Danemarca, Olanda, Spania, Portugalia ș.a.m.d. În plus, s-a creat Grupul Internațional de Contact care are ca scop soluționarea crizei din Venezuela. U.E. susține fără echivoc acest demers și oferă sprijin liderului opoziției Juan Guido pentru o tranziție pașnică a Venezuelei către democrație”, a punctat Popescu.

În finalul comunicatului, Pavel Popescu sugerează și că plecările prim-ministrului Viorica Dăncilă și ale ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu ar fi benefice pentru România. „Reamintesc că România are parteneriate strategice cu S.U.A. și U.E. Așadar, doamna Dăncilă și domnul Meleșcanu nu-și pot permite să tacă decât dacă părăsesc funcțiile de prim-ministru, respectiv ministru de externe. Ceea ce ar fi, în sfârșit, un gest și inteligent, și favorabil României”, a mai declarat Popescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/