Parlamentarul PSD de Caraș-Severin nu e de acord ca primarii să deconteze luxul în care s-au răsfățat ani la rând tot felul de „băieți deștepți”!
Marius Isac este un alt social-democrat care reacționează după ce premierul Ilie Bolojan vorbește de câteva zile doar despre cum „se închid robinetele” pentru administrațiile locale.
„E ușor să privești totul ca pe niște cifre într-un tabel, dar în spatele acestor cifre sunt comunități reale. Un drum neasfaltat înseamnă ambulanțe care ajung mai greu. O școală nefinisată înseamnă copii care pierd șanse. O lucrare sistată brusc înseamnă oameni care nu mai cred în promisiuni. Nu toate proiectele sunt perfecte- e clar. Dar să tragi linie peste tot, fără să distingi între ce aduce valoare și ce nu, înseamnă să pedepsești comunitățile, nu doar autoritățile. Primarii sunt cei care merg pe străzi, văd problemele și, de multe ori, au mai multă legitimitate în ochii oamenilor decât un guvern întreg”, a comentat deputatul Marius Isac.
Fost viceprimar și vicepreședinte de consiliu județean, parlamentarul PSD spune că, primarii, cu bune și rele, sunt singurii care stau zilnic față în față cu oamenii. Iar dacă îi transformi în „inamici”, pierzi legătura cu realitatea de pe teren.
„România nu poate fi condusă doar din birouri. Are nevoie de drumuri, apă, gaz, spitale și școli. Are nevoie de comunități care cresc, nu care sunt abandonate!” a mai avertizat Isac.
FOTO: INQUAM_Photos/ George_Calin