Deputatul Jaro Marșalic, vot pentru reglementarea unor masuri fiscal – bugetare

jaro marsalic

Parlamentarul PNL de Caraș-Severin a votat pentru aprobarea unui proiect de lege ce vine în sprijinul autorităților publice locale.

Deputatul Jaro Marșalic a votat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Proiectul de lege reglementează astfel unele măsuri care vizează evitarea apariției unor blocaje în finanțarea ordonatorilor de credite, precum și pentru finanțarea în bune condiții a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020.

Astfel, se creează cadrul legal pentru contractarea de împrumuturi de către autoritățile publice locale în vederea terminării proiectelor nefinalizate/nefuncționale aferente programelor 2014-2020. De asemenea, se mai prevede ca valoarea neutilizată a prefinanțărilor acordate să fie cheltuită pentru continuarea implementării proiectelor, urmând ca justificarea sumelor să fie realizată până cel târziu la data de 31 octombrie 2024. Nu în ultimul rând, proiectul de lege votat stabilește continuarea utilizării temporare a fondurilor europene nerambursabile disponibile din PNRR, pentru programele operaționale finanțate din fonduri europene structurale și de investiții aferente perioadei 2014 – 2020”, spune parlamentarul PNL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/