Deputatul Damian îi îndeamnă pe tineri să iasă la vot

stampila de vot

Percepția greșită a tinerilor cum că votul lor nu contează trebuie eliminată, consideră deputatul Marius Damian, care îi încurajează să conștientizeze puterea pe care o au.

Parlamentarul de Caraș-Severin consideră că tinerii aleg să nu se implice când vine vorba de procesul electoral pentru că își subestimează puterea, bazându-se pe principiile: „Ce pot eu schimba prin votul meu?”, „Cu sau fără votul meu este la fel!”.

Statisticile arată că numărul participanților din rândul tinerilor la alegeri este în continuă scădere. În 2020, prezența tinerilor la alegerile locale a fost de 38,6%, ceea ce înseamnă că peste 1,8 milioane de persoane au votat, procentul fiind mai mic decât cel înregistrat la alegerile prezidențiale din 2019 sau la cele europarlamentare. De asemenea, prezența tinerilor între 18 și 34 de ani la vot la alegerile parlamentare din același an a fost de 25,39%.

Din cei 4.662.066 de tineri înscriși pe listele electorale permanente, 1.183.680 au votat în România, iar 3.478.386 nu au ieșit la vot.

„Dezinteresul tinerilor față de implicarea lor politică trebuie să atragă un semnal de alarmă în rândul nostru, ca și politicieni, întrucât aceștia trebuie informați și ascultați în același timp, iar în acest sens nivelul educațional este cel mai important predictor al participării politice. Tinerilor trebuie să li se ofere o platformă în care să fie ascultați, să nu fie judecați și să fie sprijiniți pentru a li se concretiza inițiativele și ideile, contribuind astfel la dezvoltarea lor personală, socială și profesională. Absența figurilor politice în mediile lor de socializare îi face pe tineri să își piardă interesul și încrederea într-un domeniu care ar trebui să atragă noile generații.”, consideră deputatul Marius Damian.

Parlamentarul social-democrat spune că încearcă să fie prezent cât mai des în rândul tinerilor, pentru a sta de vorbă cu aceștia și a observat că interacțiunile directe le oferă încrederea de a se exprima. „Ascultarea, implicarea și promovarea unor oportunități concrete în rândul tinerilor trebuie făcută nu doar prin intermediul mass-media, trebuie făcută prin discuții directe cu aceștia.  Îmi doresc să văd tineri care se implică tot mai mult din punct de vedere social și politic, care depășesc acea mentalitate «ce pot eu schimba prin votul meu’», care spun, «Da, contribuția mea contează», care se implică în organizații și în asociații care reprezintă valorile și ideile care îi reprezintă și cu care se identifică, care înțeleg că schimbarea vine din interior, odată cu ei!”, mai spune deputatul Marius Damian.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/