Demonstrații de luptă, intervenție și dresaj canin. Timișorenii, invitați de polițiști la Ziua Porților Deschise

porti deschise ipj

Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la legalizarea funcționării instituției Poliție Române, timișorenii sunt invitați la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș unde va fi organizată Ziua Porților Deschise. 

Ziua Porților Deschise va avea loc în 24 martie, cu începere de la ora 10, la sediul IPJ Timiș de pe bulevardul Take Ionescu. Vizitatorii vor putea privi de aproape dotarea și tehnica polițiştilor și vor putea asista la demonstraţii de luptă, intervenţie şi dresaj canin.

În curtea Inspectoratului vor fi expuse autospeciale din dotarea Serviciului Rutier, Ordinii Publice, Serviciului Criminalistic, Serviciului Pentru Acţiuni Speciale și Centrului de Reținere și Arestare Preventivă.

Tot acolo se vor regăsi și standuri cu materiale informativ-preventive ale Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității.

Foto: IPJ Timiș

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/