Demolări controlate! Parcări pe locul fostelor centrale termice de cartier

Municipalitatea lugojeană va trece la demolarea unor clădiri nefuncționale din oraș. În primul rând, este vorba despre toate centralele termice din cartiere, care au devenit depozite de gunoaie sau adăposturi pentru oamenii străzii. Mai sunt vizate bazinele subterane în care se mai găsește păcura de la fostele centrale termice, căsuțele din Parcul Prefecturii și tribuna a II-a de la Stadionul Tineretului.

„Vom demola toate centralele de cartier. Pe amplasamentele acestora, vom face parcări, spații verzi, drumuri sau trotuare.”, a punctat primarul Claudiu Buciu.

Cea mai mare problemă o reprezintă, desigur, centralele termice. În jurul anului 2003, după trecerea de la sistemul centralizat la centralele de apartament, aceste clădiri au început să se degradeze. Pentru că structurile erau destul de solide, de-a lungul timpului s-a încercat să li se atribuie diverse destinații: parcări acoperite, spații comerciale, cluburi de cartier sau centre de recreere pentru tineret, inclusiv cu implicarea unor ONG-uri lugojene, precum „Pâinea Vieții”. Din varii motive, proiectele nu s-au concretizat, iar spațiile respective au continuat să se degradeze, devenind chiar focare de infecție.

În trecut, în cartierul Micro IV, cetățenii au făcut apel la autorități să taie scările ruginite și balustradele șubrede ale balcoanelor, care constituiau pericole pentru copiii care își găseau loc de joacă acolo. Soluția municipalității vine în întâmpinarea locuitorilor din preajma acestor imobile, care s-au săturat să locuiască în vecinătatea unor ruine care, mai ales pe timpul verii, emană mirosuri insuportabile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/