Demiterea lui Grindeanu, o idee proastă a lui Dragnea?! „Activitatea lui a fost foarte bună”

Surse neoficiale susțin faptul că Liviu Dragnea i-a cerut aseară demisia cărășeanului Grindeanu din funcția de premier, solicitare pe care acesta din urmă a refuzat-o. Prietenul lui Sorin Grindeanu, Silviu Hurduzeu, spune că plecarea lui din fotoliul de premier ar fi o pierdere, „pentru că România are nevoie de un Guvern care să funcționeze la capacitate maximă”.

Zvonurile care spun că mandatul lui Sorin Grindeanu se va încheia înainte de termen se înmulțesc de la o zi la alta. Cel mai recent zvon spune că aseară Liviu Dragnea s-ar fi întâlnit cu Sorin Grindeanu la sediul PSD din Băneasa, după ce acesta din urmă s-a întors în ţară din Croaţia, şi i-a solicitat să demisioneze, invocând nerealizarea Fondului suveran de investiţii, dar premierul i-a respins cererea.

Cărășeanul ajuns în fruntea Guvernului este susținut în continuare de prietenul de acasă, Silviu Hurduzeu, cel cu care a copilărit și cu care a intrat în politică. „Eu, bineînțeles, sunt alături de Sorin Grindeanu și îmi doresc să depășească aceste momente pentru că România are nevoie de un Guvern care să funcționeze la capacitate maximă”, spune președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

„Să nu credeți că a fi numit într-o asemenea funcție este un lucru ușor. Plus a fost acea perioadă, de la începutul mandatului, cu Ordonanța 13, care probabil că a creat anumite momente în care Guvernul nu a lucrat la capacitate maximă. Dar, per ansamblu, și uitându-mă și pe indicatorii macroeconomici, cred că Guvernul României a avut o activitate bună, iar activitatea prim-ministrului, lăsând la o parte relația noastră, eu o consider foarte bună, în această scurtă perioadă. În 6 luni de mandat, dacă ne uităm la promisiunile pe care le-a făcut PSD în campanie, o să vedeți că mare parte din acele promisiuni au fost deja îndeplinite. Este acum Legea salarizării unice trimisă spre promulgare, cu posibilitatea de a fi implementate prevederile ei cât mai repede. Ați văzut că există creștere economică, șomajul a scăzut. Din aceste puncte de vedere, consider că activitatea lui, în aceste 6 luni, a fost foarte bună”, mai spune Silviu Hurduzeu.

Liviu Dragnea a convocat pentru miercuri Comitetul Executiv al PSD, unde se vor lua o serie de decizii ca urmare a finalizării Raportului de evaluare a activităţii Guvernului. Surse politice au arătat că Dragnea ia în calcul schimbarea întregului Cabinet Grindeanu, prin retragerea sprijinului politic de către CExN.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/