DEMISIE. În Valea Domanului s-a schimbat antrenorul și nimic altceva!

cheregi calin csm resita

Călin Cheregi s-a despărțit de CSM Reșița după un start nereușit de sezon. Eliminarea din Cupa României în fața unei echipe de Liga 3 a înfuriat galeria rosso-nerilor, tehnicianul cedând presiunilor!

„În urma unei analize s-a decis, de comun acord, rezilierea contractului antrenorului principal, domnul Călin Cheregi. Deși i s-a propus să rămână în club, domnul Călin Cheregi nu a dat curs acestei oferte. De dânsul se leagă atât promovarea în Liga 2, cât și organizarea Centrului de Copii și Juniori, respectiv obținerea titlului de campioană la echipa U19! Îi mulțumim pentru tot și îi dorim mult succes în carieră!”, a anunțat clubul din Valea Domanului. Nu a fost comunicat deocamdată și numele noului antrenor al echipei.

Călin Cheregi nu e Mourinho, asta e clar, nu e nici măcar cel mai titrat antrenor român în activitate, dar parcă merita mai mult. Până la urmă, asta e viața antrenorilor, câștigă și îi poartă suporterii pe brațe, pierd, îi înjură toată lumea. Lui Cheregi o să-i treacă. În schimb, CSM Reșița continuă să-și dea aproape an de an cu stângu-n dreptul. Nu întâmplător sunt vreo 20 de ani de mediocritate în Valea Domanului. Chiar mai mulți. Și vor mai fi destui de acum încolo! Pentru că, la Reșița, fotbalul e acaparat de tot felul de nepricepuți îmbrăcați în roșu și negru!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/