Demisie din Consiliul Local! Doctorul Dan Cliciovan renunță la mandat, fiind prea ocupat cu profesia

dan cliciovan
untitled design set 970x90 px

Medicul Dan Cliciovan se retrage din Consiliul Local, dar rămâne în continuare membru al Partidului Național Liberal – filiala Lugoj.

Motivele despărțirii de funcția de consilier sunt de ordin personal și anume efectuarea unor studii de perfecționare în domeniul medical, care vor avea loc în străinătate.

Un alt motiv este suprasolicitarea din ultima perioadă, respectatul medic lugojean fiind șeful compartimentului de ATI din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei”. În această calitate, din primăvara anului trecut, când SML a fost declarat spital suport pentru pacienții cu COVID și suspecți, el s-a ocupat de cazurile grave care au avut nevoie de ajutor în cadrul compartimentului de terapie intensivă.

Locul acestuia va fi luat în Consiliul Local de Costel Nicușor Vieru, un tânăr de 29 de ani care lucrează ca programator CNC la o multinațională din oraș. El este căsătorit și are doi copii.

„Este o pierdere pentru Consiliul Local, dar am înțeles motivele lui Dan Cliciovan”, spune primarul Claudiu Buciu, care consideră totuși și partea pozitivă a lucrurilor: „Înlocuitorul lui, Costel Nicușor Vieru, este un tânăr din cartierul Mondialul Bocșei, născut și crescut acolo. Este un tânăr educat, cu bun simț și pe care îl consider un câștig pentru echipa PNL Lugoj”.

Reamintim că, în urma alegerilor din 27 septembrie 2020, PNL are la Lugoj 11 consilieri din 19, ceea ce înseamnă o majoritate absolută.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/