Demisie cu cântec! Consilier PSD – ținta atacurilor politice de la malul Dunării

La doar câteva zile de la ședința ordinară a Consiliului Local Moldova Nouă, moment în care s-a luat act de demisia foștilor consilieri PSD (Lavinia Almăjan și Ștefan Mândru), noile forțe venite în rândul social-democraților au început să tulbure apele în comunitate.

Proaspătul consilier local al PSD, Narcis Marian Bălășoiu nici bine nu a depus jurământul în fața aleșilor locali pentru a se pune în slujba cetățenilor orașului de la malul Dunării, sigur, respectând legile țării, că deja au apărut voci care subliniază că acesta ar fi incompatibil cu funcția de consilier, ca urmare a unei cereri înaintate de acesta în luna octombrie a anului trecut președintelui Organizației PSD Moldova Nouă. În documentul respectiv Bălășoiu cerea să se ia act de demisia lui din calitatea de membru al PSD și din toate funcțiile deținute în cadrul partidului.

Social-democratul a explicat pentru Express de Banat cum au stat lucrurile în privința demisiei înaintate: „Într-adevăr, anul trecut, în luna octombrie, am înaintat președintelui organizației cererea de demisie. La momentul respectiv m-am înscris la un concurs pentru ocuparea unui post de funcționar public, motiv pentru care eram nevoit să fac acest gest. Ei bine, în cazul în care reușeam să iau acel examenul, ideea demisiei s-ar fi materializat. Neobținând acel post de funcționar public, președintele organizației nu a mai luat act de demisia înaintată”.

Pe de altă parte, enervat la culme, liderul PSD de la Dunăre, Nelu Zaberca, a catalogat gestul celor care-i caută nod în papură lui Bălășoiu ca fiind un act mârșav, subliniind următoarele: „Nu am luat act de nicio demisie! Nu există niciun număr de înregistrare. E un fals ordinar. Demisia respectivă nu are număr de înregistrare și nu s-a luat act de ea. Semnătura e un fals ordinar!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/