Demisia disidentului pesedist Lupşa, şmecherie de doi lei!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Fostul, de-acum, pesedist Valentin Lupşa pozează în politicianul de caracter care demisionează din partid ca urmare a adoptării, de către Guvernul PSD-ALDE, a Ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. În timp ce intoxica ieri presa cu mişcarea-i de înfrumuseţare, Lupşa a fost contactat însă aseară şi de Express de Banat.

Până ieri secretar al Organizaţiei Municipale Reşiţa a PSD, după cum susţine, secretar general, potrivit unor ziare, sau secretar executiv, conform secretarului general al PSD Caraş-Severin, senatorul Ionuţ Chisăliţă, Valentin Lupşa este din 2012 consilier local la Reşiţa. După alegerile din iunie 2016, a participat la primele şedinţe ale Consiliului Local în noua structură, iar din toamnă a dat bir cu fugiţii. Fără nicio explicaţie publică dată măcar reşiţenilor care au votat lista de candidaţi PSD şi care, astfel, îşi puseseră speranţele inclusiv în Valentin Lupşa!

Au trecut patru luni de când a dispărut total din peisaj, între timp lipsind de la toate şedinţele Consiliului Local, dintre care trei ordinare. Astfel că luni, 30 ianuarie 2017, s-au îndeplinit condiţiile legale pentru a fi exclus din „legislativul“ local. Ar fi urmat deci să fie exclus din Consiliu, însă Lupşa nu a vrut să dea nimănui satisfacţia asta. În 31 ianuarie a găsit pretextul de a-şi da demisia din PSD, a anunţat acest lucru în 1 februarie, ceea ce înseamnă că, de-acum, chiar nu mai are ce căuta în Consiliul Local, însă, nu-i aşa?, din propria-i voinţă!

Pe de altă parte, absenţa unui pesedist la şedinţele Consiliul Local Reşiţa a început să conteze. După alegerile locale, raportul de forţe era 11-10 în favoarea PNL (+PV). După absenţa lui Lupşa, la început 11-9, iar mai nou, uneori, 10-10, când unul dintre consilierii verzi votează ca pesediştii. Cu o formulă completă şi prezentă, scorul ar putea deveni, în anumite momente (cheie?), 10-11, deci majoritate PSD (+PMP+1/2PV)! Poate aşa ne explicăm şi mai uşor de ce ameninţa ieri cu demisia primarul liberal Nelu Popa…

Vrea în alt partid? „Greu de spus“!

Express de Banat, prin jurnalista Ildiko Szendrei, l-a contactat aseară, pentru a afla de la Valentin Lupşa, şi nu prin intermediarii aleşi special de acesta, cum stau lucrurile. A urmat dialogul de mai jos.

Ildiko Szendrei: Bun găsit! Poți confirma informația privind demisia din PSD și pentru Express de Banat? Iar dacă răspunsul este afirmativ, care este motivul demisiei?

Valentin Lupşa: Da, e reală informația. OUG de aseară (marţi seară – n.r.).

Ildiko Szendrei: Cum vezi această ordonanță? Este o ordonanță care ascunde interese politice?

Valentin Lupşa: Da, consider că ordonanţa este una care în acest moment încalcă cel puţin voinţa cetăţenilor. Consider că Guvernul, în momentul în care vede că un proiect nu este agreat de populaţie, are datoria de a reacţiona. Altfel decât prin a forţa trecerea legii respective.

Ildiko Szendrei: Despre absența ta din ședințele de Consiliu Local ce ne poți spune?

Valentin Lupşa: Am plecat de sărbători în străinătate, şi am prelungit puţin vacanţa.

Ildiko Szendrei: A fost ceva prestabilit? Mă refer la prelungirea vacanței.

Valentin Lupşa: Nu. Dar sunt în nişte munţi superbi, e greu să te desparţi.

Ildiko Szendrei: E mai ușor să te desparți de PSD și de Consiliul Local, decât de ei, nu?

Valentin Lupşa: Nu are nicio legatură. În februarie vin acasă. Eu nu-mi amestec hainele albe cu cele colorate.

Ildiko Szendrei: Ai semnat deja o demisie sau…?

Valentin Lupşa: Încă nu sunt în ţară. Nu se specifică forma scrisă. O să le trimit prin e-mail în cursul zilei de astăzi.

Ildiko Szendrei: E prima decizie marca PSD care te deranjează sau e doar cea care a pus capac?

Valentin Lupşa: Sunt multe greşeli, pe care eu le-am considerat ca făcând parte dintr-un “binele mai mare”. Însă binele mai mare nu este decât o dezamăgire mai mare.

1000x100 (4)

Ildiko Szendrei: Te gândești să te orientezi spre vreun alt partid?

Valentin Lupşa: Greu de spus. Aş vrea să fac politică, dar deocamdată nu văd politică în Românica noastră. Şi deocamdată numai ce-am divorţat, nu mă grăbesc să sar în pat cu alta.

Ildiko Szendrei: Dar realizezi că, prin demisia din PSD, tocmai lor le faci jocul?

Valentin Lupşa: Demisia este ceva strict personal. Nu face jocuri. Jocurile se fac în urma întâmplărilor.

Ildiko Szendrei: Alta era întrebarea mea…

Valentin Lupşa: Eu sunt PSD-ist. Aseară (marţi seară – n.r.), 15.000 de oameni au ieşit în stradă împotriva unei nedreptăţi. Eu sunt de acord cu ei şi, prin urmare, nu mai sunt PSD-ist. Jocurile mă lasă rece.

Ildiko Szendrei: Chiar și cele din PSD Reșița?

Valentin Lupşa: În PSD Reşiţa este ordine, nu există jocuri. Ordine şi disciplină.

Ildiko Szendrei: Adică PSD Reșița nu este de acord cu conducerea centrală a partidului?

Valentin Lupşa: Sper că nu o să mă faci să-mi schimb părerea despre tine. Eu am fost secretar la PSD Reşiţa. Este o funcţie de execuţie, nu de conducere. Pentru părerea conducerii, trebuie să te adresezi dumnealor.

Să nu fim perverşi!

Valentin Lupşa nu pare să fi fost nici acum, în ceasul al 12-lea, sincer. Ce face el s-ar putea chiar numi perversitate! În ziarul la care alesese să livreze informaţia despre demisie, nu s-a pomenit nimic despre absenţele sale nemotivate de la şedinţele Consiliului Local şi, logic, nici că este plecat de patru luni din ţară. Contactat însă aseară şi de jurnalistul Victor Nafiru de la Argument, care scrisese mai demult că Lupşa ar fi la lucru în străinătate, a recunoscut că a plecat la muncă în Germania, unde, spune el, după „aproape 20 de ani de şcoală, am ajuns să muncesc cu «mâinile». Nu este corect. Ne-a ajuns sărăcia la os, acum, la atâţia ani după criză“. Nouă, în schimb, când vine vorba de absenţe, ne spune că a plecat „de sărbători în străinătate“ şi că a „prelungit puţin vacanţa“, pe motiv că „sunt în nişte munţi superbi, e greu să te desparţi“.

Cât priveşte sărăcia ajunsă la os, să vă spunem noi cum e cu osul pierdut de Valentin Lupşa. Până să plece în Germania, consilierul local PSD era angajat consilier juridic la firma lui Ioan Crina, consilier judeţean, fost viceprimar, preşedinte interimar al PSD Reşiţa. În cercul de apropiaţi al celor doi, motivul plecării lui Lupşa de la acea firmă, în toamnă, nu-i face deloc cinste consilierului juridic. Acesta, din cauza unui profesionalism îndoielnic, l-ar fi determinat pe Crina să-şi pună serios problema demiterii lui Lupşa! Cireaşa pe tort a fost pusă când cel ce lucra şi în acea firmă, pare-se, la fel ca acum în Germania, mai mult cu mâinile decât cu capul, ar fi compromis participarea la nişte licitaţii. Ceea ce s-ar traduce, pentru orice firmă privată, în ratarea unor oportunităţi de afaceri. Lupşa ar fi beneficiat însă de clemenţă din partea lui Crina, care a fost de acord ca, poate de dragul trecutului, desfacerea contractului de muncă să se facă pe cale amiabilă.

Divorţul de fostul său angajator nu a rămas necunoscut în micul târg al Reşiţei. Decât să rişte să-şi caute în zadar de lucru pe-aici, cu vreo tinichea atârnată de coadă, Valentin Lupşa a şters-o englezeşte în Germania. Iar acum, când se contura excluderea sa din Consiliul Local din cauza absenţelor, a anunţat el primul că-şi dă demisia… din PSD. Nemaifiind deci membru al partidului pe a cărui listă intrase ultima oară în Consiliul Local, e clar că îşi va pierde numaidecât şi funcţia de consilier local, pe care oricum şi-ar fi pierdut-o!

Valentin Lupşa s-a agăţat însă de „momentul Ordonanţei lui Dragnea“ pentru a ataca politica dusă la vârf de PSD. Dar are grijă să vorbească de bine şi foarte bine Organizaţia Reşiţa a PSD. Poate şi pentru că aceasta este condusă de… Ioan Crina, deci tocmai de fostul său angajator, care ştie cel mai bine ce-i poate pielea consilierului juridic.

Senatorul Chisăliţă îi răspunde

Dacă tot aţi aflat explicaţiile lui Valentin Lupşa privind demisia-i eroică din PSD, dar şi părerea noastră, mai lipseşte opinia „părţii vătămate“ din fostul mariaj politic. Adică a unuia dintre liderii partidului căruia i s-au dat papucii. Ne-a răspuns la telefon azi-noapte senatorul Ionuţ Chisăliţă, secretarul general al PSD Caraş-Severin.

„Aş fi preferat ca Vali Lupşa, colegul nostru, să vină cu astfel de păreri despre partidul în care a crescut, care l-a făcut consilier local şi l-a scos în faţa opiniei publice, căci partidul l-a făcut cunoscut pe el, nu invers, înainte de alegerile locale. Deci să fi venit cu astfel de păreri atunci când a ajuns pe lista PSD pe loc eligibil. În rest, nu vreau să comentez modul în care a ales să iasă din scena politică“, ne-a declarat senatorul Ionuţ Chisăliţă, cel care până la alegerile parlamentare a fost şeful grupului de consilieri locali din Reşiţa ai PSD, din care făcea parte şi Valentin Lupşa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/