Demisia, clovnule! Lasă-mă cu lecțiile de moralitate, bișnițarule!

Politicienii din Caraș-Severin se desființează unii pe alții, în schimburi de replici extrem de dure, chiar în spațiul public!

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin e trimis acasă de vicepreședintele Consiliului Județean după comentariile făcute pe seama tragediei de la Caracal, prin care a încercat să protejeze partidul din care face parte. Social-democratul Marius Cornici se contrase dur cu PMP-istul Paul Purea, colegul vicelui CJ, Ionuț Popovici. „Sunt siderat să văd oameni politici puși în diferite funcții de conducere, care fac greșeli gramaticale pentru care elevii sunt lăsați corigenți ori abia reușesc să termine școala gimnazială! Consider că, de bun simț, asemenea personaje ar trebui să își depună demisia, pentru că, oricum, nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă în societatea în care trăiesc! Copiii noștri nu au ce învăța de la astfel de postaci de serviciu și nici de la un clovn ajuns în te miri ce funcție!”, a reacționat Popovici după remarcile lui Cornici.

Liderul PMP Caraș-Severin a trimis și alte săgeți otrăvite înspre inspectorul școlar general. „Se trezește regele clovnilor cu noaptea-n cap, este dezorientat, nu își găsește nasul roșu, dar reușește, totuși, să intre pe Facebook și să scrie numai tâmpenii. Și ne mirăm că trăim într-o societate din ce în ce mai bolnavă? Din cauza unor astfel de specimene am ajuns aici! Mă întreb cum a reușit să termine o școală, cum a reușit să fie absolvent al unei facultăți?!? Plânge și limba română când îl vede cum scrie românește, ce greșeli elementare face!!! Aș crede că este vorba despre un analfabet funcțional!”, a comentat Ionuț Popovici, în aceeași notă în care o făcuse și doctorul Purea.

Marius Cornici e în concediu, la mare, astfel că e nevoit să amâne o confruntare față în față cu Ionuț Popovici. E gata însă să-și măsoare nivelul cunoștințelor cu vicele CJ imediat ce revine acasă. „Îi lansez provocarea să ne întâlnim într-o confruntare la Express de Banat, să dăm niște teste de ortografie, de morgologie, de gramatică, de istorie și chiar de literatură dacă își amintește ceva. Un singur test nu pot să fac cu el, de bișnițăreală, de șmenuială. La vânzări de mașini și luat de portofele nu mă prea pricep sau la ce altceva mai face el. Totodată, putem să venim și cu diplomele, să vedem unde ne-am făcut studiile și cu ce note am absolvit. Eu cred că lupta din Consiliul Județean generează astfel de ieșir. Mi s-a părut deplasat să te fololești de cazul de la Caracal, așa cum a făcut Paul Purea. Să blamezi un partid pentru o dramă personală, mi s-a părut total deplasat. De acolo văd că lucrurile au degenerat. Este trist că în politică activează oameni ca acest Popovici. Despre mine pot vorbi foștii mei elevi și nu cred că o face niciunul la modul negativ, în schimb, toată lumea din Reșița știe despre el că a fost vânzător de mașini, că a făcut bișniță sau mai știu eu ce pe dincolo. Să mă lase unul ca el cu lecțiile de moralitate!”, a replicat Marius Cornici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/