Cred că este prematur, dar totuşi nu mă pot abţine să nu fac nişte observaţii faţă de traiectul doamnei Kovesi. Hulită şi destituită de mafia aflată la guvernare, doamna fostă şef la DNA poate fi procurorul-şef al Europei. Aia ce se mai cheamă şi UE. Şi care UE este foarte interesată de cheltuirea banilor europeni. A fondurilor ce se pare că un oarecare mustăcios, cu nume de firmă Teldrum, le-ar fi mătrăşit prin zgura, cimenturile, termopanele şi bitumurile unui adevărat ranch. Invidiat chiar şi de sărăntocii familiei Ewing, ăia cu Dallasul lor de tot rahatul. Livică al nostru a dat dracului vacile şi petrolul. A mirosit şi acaparat comisionul. Domnule Dragnea, chiar aţi putea face faţă Legii 18? Da, aia comunistă, care se sesiza că nu ai de unde te întinde, fără a prezenta deconturi. Dar să revenim la doamna Kovesi. Este prima pe lista de trei propuşi pentru funcţia de proocuror UE. Tremură Teleormanul? Vine sfârşitul? Nu mă pot îmbăta cu apă rece. Toţi hoţii cu poleială de politicieni au rămas cu averile imposibil de acumulat din orice funcţie de stat onorabilă. Unii au mai făcut cel mult doi, trei ani de puşcărie. Au devenit literaţi, au scris adevărate doctorate în puşcărie şi s-au „liberat”. Au rămas cu averile, cu furăciunile. Dreptatea asta, după care jinduieşte tot românul ce se chinuie toată ziua pentru a supravieţui, poate fi acum, în exces, aruncată pe spatele doamnei Kovesi. Dar şi dacă reuşeşte, cred că mulţi vor tremura de frică. Nu va veni vreunul de prin Franţa, Olanda, Germania etc. să-i ia la întrebări. Va veni fostul procur general al DNA de aici, din România. Doamne ajută să vină răstignirea leprelor.