Delegația României, succes în cea mai mare competiție din domeniul tehnologiilor inovative din Europa, desfășurată în capitala Olandei!

Delegaţia României compusă din Cristina Bădulescu, manager de proiect EIT Climate KIC, şi echipa finalistă a competiției naționale de la Timişoara s-au întors de la Amsterdam, unde au reprezentat cu succes România în finala competiţiei internaționale de idei ClimateLaunchPad.

Cea mai mare competiţie din domeniul tehnologiilor inovative din Europa s-a desfășurat la Amsterdam, în perioada 13 – 15 noiembrie. Misiunea competiției este aceea de a atrage potențialul de tehnologii inovative din Europa și de a crea oportunități pentru inovatori în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice.

În calitate de partener oficial în România al Programului Climate KIC, în 10 octombrie CCIA Timiș a organizat şi găzduit finala naţională a competiţiei de idei ClimateLaunchPad, după ce în prealabil echipele înscrise în competiție au avut parte de un training intensiv susţinut de lectori internaţionali.

În urma deliberării juriului, a fost selectată să reprezinte România la finala internațională din Olanda echipa clasată pe locul I – MOVEATILE (Larisa Gardean și Diana Novac), care a propus un sistem inovativ de fixare a plăcilor ceramice care pot fi înlocuite și refolosite fără a fi sparte, modalitate concretă de încurajare a economiei circulare prin posibilitatea reutilizării.

La Amsterdam, în aceeași perioadă, a avut loc și workshopul internațional al sub-programului „Pioneers into Practice” unde România a fost reprezentată de 2 „pionieri” generația 2019 și 6 „pionieri” alumni din generațiile 2014-2018.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/