Delectare pentru timișoreni: începe o nouă ediție a Festivalului Vinului!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Locuitorii orașului și nu numai sunt așteptați să se bucure de plăcerea degustării vinului tradițional, dar și a produselor gastronomice specifice bucătăriei românești sau internaționale la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Vinului, organizată de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură – Biroul Organizare Evenimente. Festivalul va avea loc în perioada 25-27 octombrie, în Piața Victoriei.

Printre cei care au confirmat prezența se găsesc Cramele Recaș, Enoteca Biblioteca, Crama „Dealul Dorului”, Cramele „Aramic”, Cramele „Domeniile Sera”, Cramele „Dradara-Miniș”, Asociația „Cramele Miniș”, Cramele Le Monelline – Italia. Festivalul se va extinde până în Parcarea Modex, acolo unde cei interesați să deguste produse gastronomice, dar și vin, vor putea găsi o parte dintre comercianți.

Va exista și un program artistic, derulat în fiecare zi între orele 17.00 și 22.00, care poate fi consultat în cele ce urmează:

Vineri, 25 octombrie

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100
  • 17.00 – Ansamblul „Pusta Banatului” şi Dolores Dongea
  • 17.45 – Ansamblul „Timişul” şi soliştii: Mihaela Petrovici, Nicu Novac, Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbravă, Stana Stepanescu, Dumitru Teleagă, Maria Bortun-Popescu, Dumitru Stoicanescu, Anda Sabados, Ana Maria Moldovan, Ancuţa Flesariu, Ianas Roma, Cornel Brici, Denis Bizau şi Vlad Văcaru. Coregrafia: Toma Frentescu şi Maria Dudău, conducerea muzicală: Nicolae Baniciu
  • 21.00 – Deschiderea oficială a festivalului
  • 21.15 – Aurel Tămaş.
    Prezintă: Daniela Bacilă

Sâmbătă, 26 octombrie

  • 17.00 – DJ Sniper
  • 18.00 – Incubatorul de Artă
  • 19.00 – Hazard
  • 20.00 – Dincolo de Ziduri
  • 21.00 – Feli
    Prezintă: Florin Mihoc

Duminică, 27 octombrie

  • 17.00 – DJ Sniper
  • 18.00 – Facultatea de Muzică
  • 19.00 – Vest Phoenix Cover
  • 20.00 – R.U.A.
  • 21.00 – Elena Gheorghe
    Prezintă: Florin Mihoc
versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/