Raportul Curții de Conturi Caraș-Severin nu a interesat pe niciun consilier local din muncipiul Caransebeș. Deși a fost pus la mapa aleșilor locali, aceștia nu au avut nimic de obiectat.
Inspectorii Curții de Conturi au constatat că în acest an au fost achitate eronat din bugetul Primăriei pentru lucrări de amenajare spații pentru tratamente medicale în incinta Spitalului Municipal de Urgență, pentru care nu a fost elaborată o documentație tehnico-economică prevăzută de normele legale. Aceste lucrări de natura investițiilor nu au fost evidențiate în conturile de active fixe fiind înregistrate eronat la capitolul cheltuieli. De asemenea raportul prezintă nereguli cu privire la fondurile cheltuite pentru cazarea medicilor și asistentelor la începutul pandemiei.
„Suma de 114,075 de lei este plată nelegală întrucât au fost acceptate la plată și achitate servicii hoteliere de cazare neprestate în valoare de 113,625 și servicii hoteliere de cazare, contrar normelor legale, în valoare de 450 de lei. De asemenea nu se justifică nici solicitarea UAT Caransebeș de decontare din bugetul Ministerului Sănătății a sumei de 114.075 lei pe baza borderourilor centraliozatoare depuse la DSP Caraș-Severin”, se arată în raportul Curții de Conturi care a dispus extinderea controlului și recuperarea prejudiciului.
Primarul municipiului Felix Borcean ne-a declarat că aceste necondordanțe financiare în care Curtea de Conturi spune că factura este nefustificată cu peste 110.000 lei, de pe o parte, iar pensiunea care a încheiat contractele cu Primăria solicită și diferența de bani de pe factură, de peste 100.000 de lei ce va soluționa, cel mai probabil în instanță.
„Au fost neconcordanțe atunci, la începutul pandemiei cu carantinarea personalului medical, au fost și sărbătorile de Paște, cert este că noi le-am pus la dispoziție și am plătit aceste costuri către unitatea de cazare. Ulterior au tot venit alte precizări, s-au tot refăcut contractele. Noi nu am achitat tot, mai avem de plătit conform acestor contracte, dar după controlul Curții de Conturi practic societatea respectivă a încasat în plus și ar trebui să ne mai dea bani înapoi și aici se află litigiul.., ei nu sunt de acord să mai dea banii înapoi și noi nu suntem de acord să mai plătim și o să ajungem, probabil în instanță”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.