Decizie radicală a CJT: arena „Dan Păltinișanu” se închide! Demolarea stadionului, prevăzută în 2022

dan paltinisanu
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

După dezamăgirea de joi seară, de la meciul pierdut de Poli Timișoara în favoarea Petrolul Ploiești în urma căderii nocturnei de două ori, Consiliul Județean Timiș a luat decizie să nu mai permită organizarea niciunei competiții sportive pe arenă până la realizarea unui nou stadion municipal. Demolarea actualului stadion este programată să fie realizată în acest an. 

„Din dorința de a folosi acea infrastructură cât de cât și la presiunile echipelor de fotbal am folosit stadionul în continuare, deși nu sunt condiții propice pentru desfășurarea competițiilor sportive acolo. Noi am luat decizia, după evenimentele de ieri, dar și după sesizările pe care ni le-au făcut cei de la Direcția de Prestări Servicii că sunt probleme de siguranță pe acel stadion, să întrerupem și să nu mai permitem nicio competiție sportivă pe stadion până la realizarea noului stadion municipal, întrucât nu prezintă siguranță pentru care participă la aceste competiții.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

CITEȘTE ȘI: Fotbalul timișorean, în beznă. Poli pierde la masa verde din cauza nocturnei

Chestiunea cu nocturna doar a pus capac, a mai precizat Alin Nica. Probleme sunt, pe stadion, și la tunelul de acces al jucătorilor și al arbitrilor la teren, dar și la una din tribunele care stă să se prăbușească.

„Nici nu merită să investim într-un obiectiv pe care noi ne pregătim să îl demolăm pentru că ar fi bani aruncați pe fereastră. Anul acesta avem prevăzuți banii și pentru demolarea lui numai că așteptăm să finalizeze cei de la Compania Națională de Investiții studiul de fezabilitate și mai apoi să avem aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a finanțării în guvern pentru a purcede la lucrările de demolare ale stadionului care sunt planificate a fi realizate anul acesta.”, a explicat Alin Nica.

De ce durează atât de mult?

untitled design set 970x90 px

Alin Nica spune că mai bine de jumătate de an a durat realizarea și aprobarea studiului de prefezabilitate pentru noul stadion, lucru care s-a realizat anul trecut, iar în 2022 a fost dat ordinul de începere pentru studiul de fezabilitate.

„După ce se finalizează lucrarea aceasta de proiectare la faza de SF și se aprobă acești indicatori în forurile competente, comisiile tehnico-economice și ulterior în Guvern, prin hotărâre se va aproba alocarea banilor pentru acest stadion. Toate lucrările care sunt peste o anumită valoare, de 50 milioane de euro, se aprobă direct în ședință de guvern și se dă o hotărâre de guvern în acest sens. După ce avem hotărâre, conform Legii Educației fizice și sportului, putem să ne apucăm de demolarea stadionului existent. E o interdicție în această lege care ne împiedică să facem acest lucru înainte de alocarea banilor pentru noua infrastructură de sport. E o măsură de protecție a infrastructurii sportive ca să nu se demoleze și să nu se mai construiască nimic în loc. Și după aceea, noi putem să trecem la demolare, iar cei de la CNI să înceapă să facă procedurile de achiziție pentru proiectarea și execuția noului stadion.”, a mai declarat Alin Nica.

Până una alta, meciurile s-ar putea desfășura, temporar, pe stadionul Știința din Timișoara al Universității Politehnica, acolo unde, spune Alin  Nica, sunt condiții în regulă pentru o echipă de Liga a doua. Alte două variante ar fi Lugojul sau Sânnicolau Mare, dar acestea au fost luate în discuție în eventualitatea în care Poli ar fi promovat în Liga 1.

CITEȘTE ȘI: Antrenorul Politehnicii Timișoara: „Sunt acolo nişte jucători în vestiar care sunt frustraţi, şi-ar fi dorit să joace. S-au pregătit pentru asta atâta timp şi nu au avut posibilitatea”

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/