Decizia dramatică a președintelui Hurduzeu nu poate fi reparată în zeci, poate sute de ani!

Un document oficial al Consiliului Județean Caraș-Severin oferit pe sub mână senatorului Marcel Vela l-a determinat pe acesta să declanșeze un atac furibund la adresa președintelui Silviu Hurduzeu! Liderul administrației județene e acuzat că nu face nimic de mai bine de un an, ba mai mult, că strică și ceea ce exista! Bun sau mai puțin bun!

Marcel Vela a pus din nou tunurile pe Silviu Hurduzeu, de data aceasta ca urmare a unei adrese semnate de președintele CJ, adresă trimisă Agenției de Dezvoltare Regională Vest prin care se solicita înlocuirea de pe lista proiectelor prioritare propuse spre finanțare a modernizării Drumului Județean 684 Ruschița – Voislova, limită județ Timiș, cu modernizarea DJ 608 Plugova – Globurău – Teregova – Luncavița  – Crușovăț. În documentul respectiv se justifică această schimbare prin faptul că analiza detaliată făcută a condus spre concluzia că reabilitarea DJ 684 ar avea un impact net inferior față de modernizarea DJ 608. „Acest proiect (DJ 608) ar avea un impact superior prin prisma unui număr de locuitori deserviți mult mai mare, o lungime mult mai mare”, se arată în documentul semnat de președintele Hurduzeu. Document care l-a determinat pe senatorul Vela să ceară public îndreptarea „erorii”.

Scrisoare ținută la secret

Președintele PNL Caraș-Severin a mai ridicat problema DJ 684, iar Silviu Hurduzeu a dat asigurări că proiectul respectiv nu a fost scos de pe lista de priorități. Cel mai recent, Hurduzeu a făcut această precizare în plenul CJ, când consilierul județean PNL, Daniel Surdu, a cerut explicații. Șeful administrației județene a negat tot timpul că drumul de la Ruschița la Voislova ar fi fost scos de la capitolul priorități. Ceea ce e cât se poate de adevărat, numai că nu a suflat o vorbă despre adresa nr. 5444/23.03.2017, adresă prin care tocmai asta se solicita. Documentul fiind semnat chiar de președintele Hurduzeu! Iar senatorul Vela tocmai asta a ținut să sublinieze într-o conferință de presă.

„Un salariat din Consiliul Județean mi-a trimis adresa din 23 martie prin care Consiliul Județean solicită scoaterea acestui drum DJ 684 de pe lista de priorități. E un lucru extrem de grav pentru că s-a făcut fără știrea consilierilor județeni. Scrisoarea respectivă nu e semnată și de secretarul județului, care verifică legalitatea unor astfel de documente, și chiar vreau să-l felicit pe domnul Darian Ciobanu că nu a semnat această hârtie. Ea e semnată doar de către domnul președinte și de un sef serviciu. E foarte grav. E o eroare ce trebuie reparată urgent. E o eroare administrativă pe care nu o poate repara nimeni. Eu înțeleg că actuala conducere a Consiliului Județean nu a făcut mare lucru într-un an de zile, dar să strice și ce exista, asta nu mai înțeleg!”, a afirmat Marcel Vela, cerând să nu se dea niciun fel de conotație politică demersului său, motiv pentru care nu a făcut nicio referire la PSD.

YouTube video

Liderul PNL Caraș-Severin a vorbit despre DJ 684 ca despre un drum vital pentru județ, nu doar pentru Valea Bistrei, despre o poartă de intrare în județ, care pune în valoarea potențialul turistic și prin care pot veni în Români investitori importanți. „Primarii din Valea Bistrei, chiar primari PSD, susțin că acest drum trebuie să rămână pe lista de priorități. E o decizie, un gest dramatic care nu poate fi reparată în zeci, poate sute de ani!”, a mai afirmat Vela.

Acest drum e un drum al viitorului, e păcat ca în prezent să fie aruncat în trecut! Îmi pare rău că această conducere a Consiliului Județean gândește așa, acest drum poate fi făcut pe fonduri europene. Singura vină a acestui drum e că eu m-am zbătut pentru el – Marcel Vela, senator PNL

Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, a invitat la calm, deoarece drumul pentru care se bate atâta Vela n-ar fi fost încă scos de la finanțare imediată. „În acest moment este pe lista de priorități. Există posibilitatea să rămână sau să fie scos și pus alt drum, dar în acest moment el există pe lista de priorități. Scoaterea se poate face doar în urma unei ședințe a Comitetului. Nu a avut loc o ședință. Noi am trimis o adresă prin care ne-am exprimat un punct de vedere, dar acea ședință nu a avut loc. Scoaterea sau includerea nu poate avea loc în urma unei adrese, ci prin votul președinților de consilii județene. Eu în acel moment voi explica de ce am propus înlocuirea acestui drum pe lista de priorități. Va fi o analiză complexă, sunt mai multe aspecte ce vor fi avute în vedere, nu doar interesele unora sau altora de a avea un drum prin munți sau pe nu știu unde. Dacă acel drum se va dovedi atât de important, rămâne, dacă nu va fi trecut în rezervă. Când am ajuns eu președinte al Consiliului Județean, acest drum era în rezervă. Ulterior a ajuns prioritar pentru că am luat bucăți din alte drumuri aflate pe lista de priorități ca să fie finanțate prin CNI”, a declarat Hurduzeu pentru expressdebanat.ro.

Eu știu că unii au interese pe acolo, că altfel nu s-ar insista atât. Mie mi se pare că e altceva la mijloc – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/