Debut spectaculos. Echipa lui Florin Pera a dat de pământ cu liderul Ligii Naționale!

Instalat duminică pe banca tehnică a prim-divizionarei feminine de handbal „U” Cluj, cărășeanul Florin Pera a debutat cu o victorie spectaculoasă la noua sa echipă.

Primul meci în postura de antrenor al echipei din Cluj a însemnat pentru Florin Pera un duel șoc chiar cu liderul surpriză al Ligii Naționale de handbal feminin, Dunărea Brăila. Dar, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, surpriza a produs-o noua echipă a lui Florin Pera. „U” Cluj s-a impus cu 30-18, în etapa a a 10-a, după un joc pe care l-a controlat în totalitate.

„Mă bucur că am reuşit să ne mobilizăm, să credem în victorie, mă bucur că fetele au trecut peste ultima perioadă cu patru înfrângeri şi, având în vedere valoarea şi locul în clasament al Brăilei, cred că ne-am autodepăşit. Am jucat cu foarte multă dezinvoltură, am dat dovadă de spirit de luptă, de pregătire, am respectat ce ne-am propus, iar fetele au evoluat cu foarte multă determinare şi nu pot decât să le felicit şi să le mulţumesc. Mă bucur de asemenea că nu am fost uitat nici acasă, la Reșița, și oamenii de sport apreciază ceea ce fac”, a declarat noul antrenor al echipei „U” Cluj, Florin Pera.

Foto: ziarulderoman.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/