Debandadă ca acum în Consiliul Județean Caraș-Severin, niciodată în 23 de ani!

cj caras severin

Darian Ciobanu, secretarul general al județului, le-a atras public atenția președintelui Romeo Dunca și liderului social-democrat Ioan Crina că instituția nu s-a aflat niciodată într-o situație atât de derizorie.

Romeo Dunca și consilierii județeni s-au întrunit încă o dată degeaba. Bugetul instituției n-a fost aprobat, angajații riscă să nu-și ia salariile, iar investițiile să fie amânate. Toate astea pentru că președintele CJ nu renunță la jigniri și acuzații ce n-au nicio legătură cu administrația publică, în timp ce social-democratul Ioan Crina scormonește tot mai adânc, doar, doar găsește vreun motiv ca el și colegii lui să se opună inițiativelor lui Romeo Dunca pentru a-i scoate în evidență lacunele. E o situație pe care doar alegerile din 9 iunie o pot rezolva, când cărășenii sunt așteptați la urne să aleagă mai inspirat decât au făcut-o în urmă cu 4 ani.

Consiliul Județean Caraș-Severin nu are astăzi bugetul propriu aprobat, precum nici instituțiile subordonate acestuia, din două motive. Motive invocate de majoritatea PSD – PMP – Pro România, prin vocea lui Ioan Crina. Primul e legat de excedentul bugetar rezultat la finele anului 2023, în sumă de 95 de milioane de lei. Din acesta, președintele Dunca s-a hotărât cum să folosească doar 82,4 milioane. Restul vrea să-l păstreze „la ciorap”, urmând să vadă pe parcurs. Ar putea merge către rețeaua de distribuție a apei termale de la Băile Herculane și către demolarea Sanatoriului Marila. Ioan Crina insistă să vadă negru pe alb că excedentul e în suma respectivă, sens în care solicită aprobarea în prealabil a execuției bugetare la finele lui 2023, dar a cerut totodată utilizarea întreg excedentului rezultat. Al doilea motiv îl reprezintă utilajele de deszăpezire și toaletare vegetație pe care Romeo Dunca vrea numaidecât să le achiziționeze de la Aquacaraș, afacere cu care Crina și ceilalți nu sunt sub nicio formă de acord.

„Sunteți consecvent. Nu e niciun act care să ne spună că excedentul e atât. Prima dată se greșiseră niște calcule, la fel și acum, scrie în lege ce trebuie să faceți. Faceți o execuție bugetară trimestrială, la 31 decembrie. Spun asta de 3 ședințe.”, i-a motivat Crina lui Dunca refuzul de a vota bugetul.

Secretarul general al județului, Darian Ciobanu, explică faptul că nu există obligația legală să se aprobe execuția bugetară înainte de a fi aprobat bugetul, însă nu se amestecă în celelalte teme reclamate de Crina, nefiind atributul său întocmirea bugetului sau repartizarea excedentului. „De 23 de ani, de când sunt aici, nu am depășit calendarul de 45 de zile pentru aprobarea bugetului! Consecința e foarte gravă, suntem în postura de a nu ne putea lua salariile, asistența socială, handicapul, instituții subordonate!”, a semnalat Ciobanu, care seamănă tot mai mult cu un arbitru în ringul de box, încercând să facă dreptate între doi sportivi total indisciplinați.

„Dacă scot banii de utilaje, deblocăm banii județului? Sunt dispus să renunț la banii pentru utilaje”, și-a încercat norocul președintele Dunca. „Nu suntem de acord cu utilajele, nu aveți ce face cu ele, urmează vara. Și oricum nu mai apucați vara! Din cauza incompetenței dvs. nu e votat bugetul. Noi am votat amendamentul, dvs. nu l-ați supus la vot, iat consilierii PNL au plecat din sală! Nu ne acuzați pe noi!”, a replicat social-democratul. Suficient pentru a începe circul!

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Domnul Crina, cu știința dânsului, nu numai că prejudiciază societățile comerciale partenere, ci prejudiciază și bugetul. E mâncat de datorii! ANAF umblă după dânsul! Sunteți țepar, ați dat țepe la cine ați apucat, la angajați, … Să vă fie rușine la toți consilierii! Jumate dintre consilierii PSD sunteți cu popriri. Dați bani la primării pe unde are Crina lucrări? Sunteți ca o haită de hiene! Cu metode nenorocite ați cumpărat consilieri PNL! Vor să vă ia stația de betoane pentru că nu v-ați plătit taxele. Ați dat țepe!”, le-a forțat mâna președintele CJ.

Crina n-a cedat. Nici ceilalți. „Sunteți un nefericit, o luați aiurea pe arătură! Sunteți și nefericit și disperat, chiar nu mai aveți ce căuta în locul ăsta! Ați adus Consiliul Județean sub orice critică!”, i-a răspuns liderul Grupului PSD din Consiliul Județean, cerându-i să supună la vot aprobarea bugetului lăsând deoparte excedentul bugetar pentru o ședință viitoare, dar și achiziția utilajelor Aquacaraș.

Romeo Dunca, în calitate de inițiator de proiect, a preferat să-l retragă de pe ordinea de zi. „Vor blocarea acestor proiecte pentru a nu se realiza nimic până la alegeri!”, a intervenit și consilierul PNL Ovidiu Chimigeriu.

„Avem imediat 2 luni de când toate proiectele care depind din excedentul din anii precedenți au fost blocate de gașca lui Crina! Toate sumele, cu excepția a 13 milioane de lei, ce rămân pentru alte nevoi ce vor apărea, gen finanțare refacere rețea distribuire apă termală la Herculane sau demolare sanatoriu Marila etc, au fost alocate pentru nevoi reale ale județului. Motivele amânărilor repetate sunt clare : Împiedicarea investițiilor ce depind de excedent și extragerea sumelor alocate pentru achiziția de utilaje pentru întreținerea de drumuri județene pe timp de iarnă și vară. Doar circ, minciuni și bătaie de joc a grupului PSD din CJ la adresa cetățenilor din județ!”, acuză Romeo Dunca.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/