De Ziua Copiilor, părinţii au avut Festivalul Berii! [VIDEO]

Caransebeșenii care nu au plecat în minivacanța de 1 Iunie cu siguranță au ieșit din case la sfârșitul săptămânii pentru a petrece la Festivalul Berii.

Încă de vineri, pe scena din fața Casei de Cultură au urcat ansambluri de cântece și dansuri populare cu Junii Gugulani și Doina Banatului, iar sâmbătă și duminică vedetele serilor au fost trupa Bambi și Elena Gheorghe.

În centrul urbei au fost amplasate tarabe la care au sfârâit micii, frigăruii și preparatele la ceaun, iar berea a fost din belșug.

Festivalul Berii – Elena Gheorghe#Caransebeș #Caraș_Severin

Gepostet von Caransebeș – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică am Sonntag, 3. Juni 2018

„Festivalul Berii a fost o acțiune adiacentă Zilei Copilului, mai degrabă pentru părinți, dar și pentru copii, pentru că în Parcul General Dragalina a fost amenajat un parc de distracții. Concerte, veselie, mici și bere, o ofertă tentantă pentru gugulani și artiști foarte buni care au urcat pe scena”, ne-a declarat Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură George Suru.

Primăria Caransebeș s-a implicat prin faptul că a pus la dispoziţie spaţiul de desfăşurare a evenimentului şi a permis aprinderea grătarelor pe durata celor trei zile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/