De sâmbătă, fără vaporașe, trotinete și biciclete!

casinoherculane by sungarden

Iarna și-a intrat în drepturi, iar frigul duce și la suspendarea unor linii „alternative” de transport în comun. Concret, de sâmbătă, timișorenii nu vor mai putea să circule cu vaporașele, bicicletele și trotinetele Societății de Transport Public Timișoara.

Măsura va fi valabilă până la primăvară. Cele șapte vaporașe ale STPT vor andoca pe platforma special amenajată din depoul din Dâmbovița. În această perioadă li se va face și revizia tehnică. Din data de 8 martie, 202.999 de călători au apelat la transportul cu vaporașele STPT. 75.601 s-au plimbat cu vaporașele în regim de agrement, la sfârșit de săptămână, iar 127.398 au folosit vaporașele de luni până vineri, pentru a-și parcurge traseele cotidiene. Reprezentanții STPT transmit și că bicicletele și trotinetele au stârnit interes în rândul timișorenilor.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Deocamdată, sistemul VeloTM implică 440 de biciclete, amplasate în 34 de stații. În prezent, sunt înregistrați 24.180 de utilizatori. Până la 1 decembrie, s-au înregistrat 135.268 de tranzacții prin care s-a solicitat utilizarea bicicletelor de transport public. De la 1 aprilie, în Timișoara s-a inaugurat sistemul TroTM, cu 25 de trotinete electrice amplasate deocamdată în trei stații din oraș. Până acum s-au înregistrat 3.952 de utilizatori, dintre care 3.066 au apelat cel puțin o dată la o trotinetă pusă la dispoziție de municipalitate. 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/