De râsul copiilor! Elevii unei școli din Lugoj dau din groapă în groapă până să ajungă în clase

Administrația locală lugojeană uită să betoneze câțiva metri pătrați în fața Școlii Numărul 2, pentru a ușura drumul elevilor către unitatea de învățământ.

Şcoala Gimnazială Nr. 2 Lugoj şi-a deschis porţile în toamna anului 1980 și adună în fiecare dimineață peste 1.000 de elevi. Este o instituție de învățământ în care se investește permanent, se dezvoltă proiecte și multe altele, toate datorită corpului didactic și copiilor studioși, deopotrivă. Doar că, dacă terenul de sport și curtea arată bine, în fața porții, pe domeniul public, platoul unde sunt și câteva parcări este tot bombardat. Cei aproape 500 de metri pătrați sunt plini de gropi, pentru că nu au mai fost reparați, spun locuitorii din Micro III, de la inaugurarea școlii.

„Când este uscat, mai treacă-meargă, ne descurcăm, pentru că nu sunt nici mașini multe și nici bălți. Când plouă, nu ai ce să mai ferești. Ba te uiți după autoturismele care intră până în gura porții, ba trebuie să ferești gropile pline cu apă. Aleea care vine dinspre strada Astalaș e supraaglomerată de mașini, părinți și copii. Când ajungem cu ei în clasă sunt deja uzi la picioare. Vine iarna și frigul, dar pentru gropile de-acolo nu se găsesc câteva lopeți de asfalt sau de beton”, ne-a declarat Veronica Popescu, mama unui elev de la Școala Numărul 2.

„Acolo a fost un litigiu pentru terenul respectiv, însă s-a rezolvat, iar acum face parte din domeniul public al Primăriei. Cel mai probabil, vom reabilita acel platou anul viitor”, a spus Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.

Celor care conduc orașul le este greu să modernizeze tot platoul, la fel cum le e greu, de ani întregi, să repare arterele principale din Micro III și Micro IV, adică străzile Ceahlăului și Nera. Și pe acestea circulă elevi și preșcolari, care merg la unitățile de învățământ dintre blocuri, școala și grădinița. Din cauza autovehiculelor parcate aiurea, sunt blocate trotuarele, astfel că cei mici, când plouă, trebuie să escaladeze și tranșeele pline cu apă din carosabil. În cele două cartiere, drumurile zac sparte de aproape cinci ani. Abia de luni, 11 noiembrie, în Micro IV au apărut niște utilaje, care amenajează terenul pentru borduri și cel mai probabil, asfaltări.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/