De neratat. Tur virtual prin cartierul Elisabetin al secolului XIX

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Cartierul Elisabetin din Timișoara va fi pus în lumina reflectoarelor cu ajutorul unui vernisaj online prin care viața culturală a cartierului, așa cum era ea în urmă cu două secole, va fi însuflețită.

Atmosfera cartierului istoric Elisabetin va fi reînviată prin texte care descriu locurile, clădirile și oamenii, așa cum le-a păstrat în amintiri Netti dr. Diel – o personalitate importantă pentru cartier.  Profesorul universitar Pia Brînzeu, nepoata lui Netti Diel, este vocea naratoare a tuturor memoriilor pe care le-a cuprins în manuscrisul „Jurnal de familie”.

Poveștile inedite despe cartierul Elisabetin vor putea fi accesate prin aplicații mobile, disponibile atât pentru utilizatorii de Android, cât și Apple. În plus, odată ce utilizatorii se află în preajma cartierului Elisabetin, în fața unei clădiri de patrimoniu, funcția de realitate augmentată (AR) a aplicației va recunoaște clădirea și va oferi informații. Dacă camera telefonului este îndreptată către clădirea respectivă, se poate vedea fațada veche a clădirii, suprapusă peste cea actuală.

De asemenea, pentru o imagine de ansamblu a cartierului a fost creată o galerie de imagini actuale și arhive, clipuri video și imagini 360 grade din fiecare locație, pentru ca cei care parcurg turul online să se simtă ca și cum ar fi în interiorul clădirilor.

Vernisajul online are loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 11.00, pe platforma Zoom. Participarea este gratuită și necesită o înscriere aici.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Vor fi inaugurate și două expoziții – una în mansarda Bastionului, numită „Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Elisabetin și Netti dr. Diel – O lume într-un cufăr” și una în carterul Elisabetin, unde vor fi afișate panouri informative cu detalii în fața clădirilor și monumentelor de patrimoniu, iar experții de la Muzeul Național al Banatului vor oferi indicații.

„Patrimoniul sub reflectoare” este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara, realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și parte a programului Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii.


untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/