De marți, timișorenii pot cumpăra bilete cu cardul bancar, direct din autobuze sau tramvaie

Timișoara intră în sfârșit în mileniul trei și, teoretic, achiziționarea de bilete pentru transportul în comun nu ar trebui să mai fie o problemă, așa cum a fost până acum la sfârșit de săptămână sau în zilele libere. De marți, timișorenii vor putea cumpăra bilete direct cu cardul, de la automate montate în mijloacele de transport în comun.

Societatea de Transport Public Timișoara spune că va monta 350 de astfel de automate de bilete, la care se plătește cu cardul. Termenul limită pentru dotarea tuturor mijloacelor de transport este luna iunie. De marți, timișorenii ar trebui să poată deja face plățile astfel, fără să mai aibă stresul că urcă în vreun mijloc de transport în comun dintr-o zonă unde nu există chioșc de bilete. Călătorii vor putea plăti călătoria scanând cardul bancar „contactless”, în mijloacele de transport în comun care vor fi dotate cu automatele de plată (POS). Valabilitatea chitanţei dată de POS-urile montate în mijloacele de transport va fi de 60 de minute.

Prețurile la bilete vor fi, bineînțeles, aceleași ca și la chioșcuri. POS-urile vor fi montate câte trei în autobuzele lungi, două în cele scurte, două în troilebuze, două în tramvaie şi câte unul în garniturile tramvaielor, în vaporaşe şi în tramvaiul turistic. Proiectul este implementat printr-o colaborare între STPT și Banca Comercială Română.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/