De la șoriciul sărbătoresc la croasantul pocit: dichis lingvistic

Sărbătorile vin și se duc, urările se-adună și ele – ba prin colțurile casei, ba prin colțurile sufletului. Ne-ntrecem în cuvinte, în sintagme, în doriri de bine, în aranjări de mese, de brazi, de case. Eu propun un altfel de aranjament: cu litere potrivite, cu forme de idei alese, cu sintagme originale, cu sinceritate în discurs, cu o brumă de clișeu, cu bunătate și corectitudine, cu precizie de artizan în ce scriem și în ce pronunțăm. Desigur că toate guvernează… tot bucătăria! E sărbătoare și nu se cade să facem notă discordantă. Totuși, tot de-ale mele îmi văd: confruntările dintre uz și normă, dintre intuiție, familiaritate și regulă.

Câteva chestiuni simple, poate mai puțin comune ori conștientizate, despre învelișul sonor al unor lexeme de sezon, dar a căror semnificație trăiește și rodește în mintea românului (gurmand) tot anul:

1. Șoriciul se prezintă așa la singular. Dicționarele sunt ferme și nu se lasă înduplecate de obiceiul gospodăresc. Vorba aceea: câte bordeie, atâtea obiceie (sic!). Cât de tolerante să fie și lucrările de căpătâi?!
2. Mangalița pare să fie găselnița culinară a gurmandului de la oraș: om cu sufletul scăldat de tradiție, dar cu mintea încărcată rațional cu teoriile despre mâncatul sănătos: fără zahăr, fără grăsimi etc. De la moda culinară – la trendul lingvistic. Tradiția își trasează ferm granițele câștigului: corect este mangaliță. Prin urmare, neutralitate: accentul nu e nici ca în sud, nici ca în vest; nici la stânga, nici la dreapta, ci la mijloc. Alt clișeu: adevărul e (undeva) la… mijloc!
3. Cârnații au și ei povestea lor… problematică. Limba română – ce dilematecă! Dacă operăm cu selecții și socotim caloriile, vom mânca doar unu (!), nu mai mulți, situație în care avem nevoie de forma de singular. Dicționarul își are locul stabilit: în capul mesei, la loc de cinste. E ferm și de data aceasta: cârnat. Nu mă pot gândi decât la perechea: student – studenți. Defect profesional. Logica e simplă, regula – și ea; calea tradiției, refrenul simetriei.
4. Lucrurile se complică puțin când ajungem la chestiunile mai fine. Dialectal, lucrurile sunt faine și simple. Rețete diverse – cuvinte variate. Limba literară face însă ordine, e atentă la arome străine și alege stabilitatea: corect este paté (de ficat), accentul grafic menținând legătura (evidentă pentru clasici) cu franceza. Pateu (cu brânză/cu carne/cu ciuperci) rămâne înveliș sonor pentru produsul de patiserie.
5. Dacă păstrăm legătura cu franceza prin paté, o întărim prin piuré, *pireul fiind o minune duminicală și familială. Contextul – context!
6. Tot franceza ne-a dat și croasantul. Iar dacă ni l-a dat, ar fi bine să îi oferim un loc la masa corectitudinii. Adaptat, masculin veritabil, croasantul se prezintă la plural așa: croasanți. N-avem nici consoane duble, nici desinență neutră. Cornul franțuzit aduce cu sine alt lexem franțuzesc: foitajul. E adaptat și el la sistemul românesc de scriere, dar nu suficient încât să fie permisă inserția lui –e (ca urmare a gândului neaoș și firesc la… foaie). Așadar, fără *foietaje.
7. Șunca are și ea povestea ei – poate cea mai interesantă (dacă ne raportăm la zonele dialectale). Pulpa de porc preparată special își are originea în magh. sonka și în germ. dial. Schunke. România multietnică e foarte vizibilă în lexemele de sărbătoare – acesta este un lucru clar. Neclar e însă masculinul șonc. Micul dicționar academic, ediția a II-a, 2010, notează etimologie nesigură; face însă trimitere comparativă la șonc/șont, însemnând „șchiop”. Ce asocieri naturale să fi intervenit? Cu siguranță mecanismul acesta numit limba română nu e simplu de decodat! Sincronia are farmecul ei, dar nu e așa de savuroasă ca diacronia. Acolo sunt adevărate istorii, nu doar povești. Șonc – sinonim cu șchiop. Ar putea fi o explicație – omul de rând le găsește tuturor lucrurilor sensul, farmecul, rânduiala. Cerințele de ordin practic, nevoia de a găsi explicații, de a asocia cele știute deja cu cele noi au caracterizat dintotdeauna lumea satului. Iar lumea satului are ordinea ei. Șunca literară cu șunca etimologică și cu șoncul tradițional trebuie să-și dea mâna! E sărbătoare (încă!), e loc de concesii, de împăcări, de acceptare, de bunătate! Sau de bunătăți! Într-ale limbii române!

• Tweet
• Pin It