De îndată, pentru o nouă investiție în Băile Herculane. Una de aproape 14 milioane de lei!

Consilierii locali din Băile Herculane s-au întrunit ieri în ședință de îndată, pentru a urgenta un proiect de peste 13 milioane de lei, prin care se vor reabilita, moderniza și amenaja mai multe spații publice din stațiunea de pe Valea Cernei.

Potrivit primarului Cristian Miclău, s-a aprobat modificarea indicatorilor tehnico-economici pentru un proiect depus pe SUERD, privind costurile de manoperă, afectate de OUG 114 aprobată de Guvern la sfârșitul anului.

„Proiectul prevede reabilitarea izvorul de apă plată și construirea unui al doilea izvor cu apă plată. De asemenea, spațiul verde dintre Vila Elisabeta și Pavilionul 12, actualul Hotel Versailles, va fi reabilitat, dar și Izvorul Venera – reabilitat și Amfiteatrul din Parcul Vicol – modernizat, dotat cu copertină retractabilă și instalații de sonorizare”, ne-a precizat primarul Cristian Miclău.

Valoarea proiectului este de 13,7 milioane de lei, iar după aceste clarificări urmează licitația, evaluarea tehnică, evaluarea financiară, comunicările, eventualele contestații, astfel încât la sfârșitul lunii mai edilul orașului-stațiune ar putea semna contractul de finanțare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/