De Crăciun, o faptă bună poate lumina destinul celor nevoiaşi. Fii tu cel care aduce sclipirea în privirea unui copil

În prag de sărbători, fiecare copil merită să simtă bucuria venirii lui Moș Crăciun, precum și emoția momentului în care bătrânul cu plete dalbe, venit tocmai din Laponia, bagă mâna în tolba plină cu daruri pentru a-i înmâna un cadou, lucru care, în ciuda nevoilor materiale ale unora, întărește credința în miracole, dar mai ales ideea că bătrânul cu daruri chiar există.

Anul acesta, spectacolul caritabil „Moș Crăciun dăruiește”, organizat de Ministerul Educației Naționale și Școala Gimnazială „Romul Ladea” Oravița, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Oravița, Palatul copiilor Reșița, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Oravița, Casa de Cultură „Ion Stoia Udrea” Greoni, Ansamblul „Stelele Banatului” Timișoara, Asociația „Educația 2008 +”, bifează o nouă ediție, frontul comun făcut de toți factorii implicați având drept scop strângerea de fonduri pentru a le face o bucurie, în prag de sărbători, elevilor care provin din familii defavorizate, mai puțin răsfățați de soartă.

Programată să aibă loc joi, 19 decembrie, începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Oravița, cea de-a șasea ediție a evenimentului caritabil va cuprinde o serie de manifestări cultural-artistice, acțiuni de la care nu vor lipsi: elevii claselor primare ai Școlii Gimnaziale „Romul Ladea”, corul „Armonia”, dar și ansamblul „Orăvițana” din cadrul aceleiași instituții de învățământ, ansamblul de dansuri țigănești „Romales”, ansamblul „Stelele Banatului” Timișoara și nici invitații speciali: Ghiță Berinde, Gabi Șera, Larisa Horvat, Neluțu Marocico, Ionuț Andrieș.

Din cadrul conducerii muzicale vor face parte: Dario Mihali, Nicoleta Novac, Ionela Bălan, Marcel Duduma, Andreea Chisăliță, Cătălin Chișărău, Dan Mirea, Lorena Pela, Titian Puichiță, Delia Mirabela, Rică și Marco Vulpe, Narcis Bîtea, Monalisa și Radu Șufan.

Nu uita! Joi, 19 decembrie, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Oravița, și tu poți fi moșul care aduce bucuria în sufletul inocent al unui copil.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/