De ce nu merge online-ul la sat?

Cu o tabletă nouă și cu un „internet bun” nu se rezolvă problemele elevilor care locuiesc în satele din România. Există multe motive care pictează imaginea dezolantă a traiului de la sat, iar șapte dintre ele au fost scrise de Ancuța Sîrbu, cea care a reușit să contureze proiectul Educația la Sat. Un proiect prin care copiii din comuna Coșteiu, județul Timiș, proveniți din familii defavorizate, sunt încurajați să nu abandoneze școala.

„Sâmbătă am fost iar la împărțit ghete și hăinuțe, două plase cu alimente, la copiii din comuna mea pe care îi admir tare mult și la care mă gândesc aproape zilnic. De fiecare dată culeg nevoile și problemele lor, de ce nu se conectează sau de ce absentează la orele online. Mă macină gândul că vor abandona, acum ei de află în zona de risc major. Mă gândesc la soluții însă nu există decât una. Un centru informatic monitorizate unde elevii pot veni să servească o masă caldă și să fie asistați să se conecteze. Într-un spațiu cu net bun, gadget-uri bune, căldură, liniște. Știu, costă bani! Nu avem spațiu.”, a scris Ancuța Sîrbu, pe pagina ONG-ului.

De ce nu merge online-ul la sat?

Nu este vorba doar despre internet, tablete și telefoane. Copiii provin din familii defavorizare, unii sunt abandonați, alții – orfani, iar alții au părinți analfabeți. Cei mici au nevoie de ajutor, de persoane care să îi ghideze astfel încât școala să nu devină pentru ei sau pentru bunicii care îi au în grijă o corvoadă.

Până la urmă, de ce nu merge online-ul la sat? „Pentru că este imposibil pentru familiile cu mulți copii care au doar o încăpere încălzită. E gălăgie. Pentru că părinții lucrează în schimburi, nu sunt acasă să ia copilul de pe stradă și să îl pună în fața tabletei. Pentru că avem gadget-uri care se tot blochează și ei nu știu să le repare. Pentru că au părinți care îi pun la muncă sau să stea cu frații mai mici. Pentru că au dureri de măsele și nimeni nu îi duce la medic. Pentru că avem 10 copii abandonați/orfani care sunt în grija unei bunicuțe, depășite de situație, darămite să poată să îi monitorizeze la lecții. Pentru că avem și părinți analfabeți care ei înșiși nu știu sau nu pot să le ofere accesul și mediul controlat pentru studiu.”, a mai scris Ancuța Sîrbu.

Niciun copil din Coșteiu fără 10 clase. Ideal sau vis?

„Lucrez la soluție. Sper să reușim în primăvară. Avem și un plan de colaborare cu Asistența Socială din sat. Fără ei, la uni copii nu putem ajunge. Sper să reușim să colaborăm în binele comunității. Acești copii pot fi cetățeni foarte buni, angajați foarte buni, vecini de nădejde. Eu știu că ei pot dacă noi toți suntem alături de ei și le oferim timp mai mult petrecut la școală decât acasă sau pe stradă. Împreună e posibil. Niciun copil din Coșteiu fără 10 clase. Ideal sau vis? Oamenii de nădejde de sâmbătă au fost părintele Martin Gal din Timișoara care a facilitat transportul și a adus câteva plăsuțe de Moș Nicolae, Ramona Venturini și prietenele noastre de la Academia Mămicilor din Timișoara care au venit cu un portbagaj plin de ghete noi.”, mai scrie în mesajul postat.

Cei care doresc să contribuie la educația elevilor din comuna Coșteiu pot afla informații despre proiect AICI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/